Un erudit și lecțiile sale: Gabriel Gheorghe

De | 2020-06-23T22:26:40+00:00 23 iunie 2020|

Gabriel Gheorghe a dovedit pasiuni culturale în domeniile istorie, lingvistică, etnologie, paremiologie, literatură şi arhitectură. Cele mai cunoscute scrieri sînt: Originea cuvîntului Crăciun, Influenţa limbii române asupra graiurilor maghiare, văzută de la Budapesta, Carpaţii, „solniţa“ Europei, SAREA, criteriu pentru regândirea istoriei, „Bazinul carpatic“ spaţiul carpatic – începutul civilizaţiei europene?, Lingvistica, istoria… defilee de erori, O realitate ignorată: În vechime, Franţa a fost românofonă!, Antroponimie românească, Studii de cultură și de civilizație românească, Proverbele româneşti şi proverbele lumii romanice, Valah, Petre Țuțea, Între Legendă și adevăr.

Problema identităţii limbii române în procesul ei de evoluţie din timpuri îndepărtate

De | 2015-12-16T13:54:22+00:00 18 mai 2015|

Autorul îşi propune să identifice, pe baza cercetărilor recente, străbuna îndepărtată, primordială a limbii române, etapele ei de evoluţie, precum şi locul acesteia în cadrul limbilor europene. Folosindu-se lucrări din domeniul istoric, mitic, arheologic, lingvistic şi genetic, sunt analizate diverse teorii privind istoria limbilor europene. Se urmăreşte o armonizare, o „împăcare” a mai vechilor teorii pe baze istorice şi arheologice cu datele noi ale lingvisticii şi, mai ales, ale arheologiei genetice. Luând în considerare rămăşitele umane de acum cca. 40.000 de ani din arealul Europei, autorul enunţă, ca alternativă la teoria migraţionistă (din Asia Centrală) a lui „homo sapiens sapiens”, ideea originii lui europene (teza autohtoniei europene), peste care au venit, după aproximativ 20 de milenii, vorbitorii haplogrupurilor R1a, I 1b şi R1b. Cercetătorul propune, introducând termeni noi, patru etape principale de evoluţie pentru limba română: pelasga carpato-dunărean-balcanică (pentru proto-indo-europeana sau ante proto-indo-europeană) în epoca stră-străveche, postnostratică şi postanatoliană, ca străbuna îndepărtată în timp, primordială, a românei; pelasga carpato-dunăreană (indo-europeana primitivă sau comună ori primară) în perioada neolitică; limba traco-geto-dacă în Antichitate şi româna în contemporaneitate. Se consideră că străbuna românei are statutul de factor genetic al limbilor europene şi al unora neeuropene. Sunt acuzaţi „ştiinţificii” noştri actuali de trădare de neam, de incapacitate şi rea-credinţă în stabilirea identităţii reale (în special, lexicale) a limbii naţionale. Acum, când alături de cercetători români, mulţi lingvişti, istorici şi geneticieni străini aduc dovezi indubitabile în favoarea adevărului tezelor dacologice, e timpul pentru „lucrul bine făcut”, adică ştiinţific făcut, şi în lingvistică românească oficială.