Patru decenii de moștenire culturală la Muzeul Satului din Baia Mare
Muzeul Satului din Baia Mare, oază de liniște și poartă spre descoperirea frumuseții și autenticității Maramureșului, reprezintă secția în aer liber a Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și a fost inaugurat la 15 august 1984, pe locul numit Dealul Florilor. Acesta figurează pe lista monumentelor istorice sub denumirea de „Ansamblu de arhitectură și tehnică populară Dealul Florilor”, cod MM-II-a-A-04433.
Înființat din dorința de a conserva, proteja și valorifica aspecte de viață, cultură și artă populară specifice părții de nord-vest a României, muzeul în aer liber reprezintă rezultatul unor cercetări intense și neîntrerupte, teoretice și de teren, a specialiștilor de la acea vreme, ilustrând elemente din viața satului de odinioară și oferind vizitatorilor o călătorie etnografică prin satele din Țara Chioarului, Țara Lăpușului, Țara Maramureșului Istoric și Ținutul Codrului.
În anul 1972, în urma unei cereri făcute către Consiliul Culturii și Educației Socialiste, s-a primit aprobarea înființării unui muzeu în aer liber, atât la Baia Mare, cât și la Sighetu-Marmației, iar din acel moment, timp de mai bine de un deceniu, atenția și eforturile personalului muzeal de atunci s-au îndreptat spre numeroasele lucrările necesare pentru crearea și organizarea muzeului.
Printre primele activități realizate în acest sens s-au numărat lucrările de construcție a drumurilor, a rețelei de apă pentru hidranți și a rețelei de iluminat, timp în care, muzeografii s-au ocupat de cercetarea și identificarea în teren a celor mai reprezentative monumente de arhitectură tradițională din cele patru zone etnografice ale județului Maramureș, care aveau să constituie câțiva ani mai târziu Muzeul Satului din Baia Mare.
După finalizarea lucrărilor de infrastructură, obiectivele de arhitectură populară au fost strămutate și restaurate, urmând ca mai apoi, specialiștii, împreună cu echipa de muncitori, să reconstituie gospodăriile autentice pe Dealul Florilor.
Muzeul Satului oferă vizitatorilor o incursiune autentică în viața satului și este unic tocmai prin modul în care Dumnezeu a fost rânduit să fie creat, fiind singurul muzeu din România care s-a format având ca punct de pornire biserica, centru spiritual al satului românesc.
Biserica de lemn aflată în Muzeul Satului datează de la 1630 și a fost adusă pe Dealul Florilor în anul 1939, din localitatea Chechiș, de către Episcopia Greco-Catolică Română a Maramureșului, prin episcopul Alexandru Rusu. Acesta a început demersurile de strămutare a bisericii în momentul în care comunitatea nu s-a mai îngrijit de aceasta, hotărând să construiască în localitate o nouă biserică, de piatră.
Amplasarea ei pe Dealul Florilor din Baia Mare, a determinat autoritățile de la acea vreme să aleagă ca locație, pentru înființarea unui muzeu al satului, terenul din jurul bisericii, existența unei biserici într-un sat fiind esențială.
„Dacă, în mod obișnuit, satul își ridică o biserică după un timp de la întemeierea sa, această biserică a adus în jurul ei un sat constituit din cele mai valoroase monumente de arhitectură populară din zonele etnografice ale nordului României.” (Janeta Ciocan, etnolog)
În anul 1998, biserica a fost sfințită și a primit hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, astăzi fiind un loc de reculegere și rugăciune pentru toți credincioșii care participă la Sfânta Liturghie, în fiecare duminică și în zilele de sărbătoare.
Dintre obiectivele de arhitectură populară identificate în teren de către muzeografii de la acea vreme, primul care a fost adus în Muzeul Satului a fost Casa Costeni, specifică zonei etnografice Lăpuș.
Locuința datează din anul 1780 și este compusă din tindă, casă de locuit și cămară. Datarea construcției a fost făcută pe baza unei monede descoperită în fundația casei în momentul lucrărilor de strămutare. Moneda și informațiile obținute de la ultimii proprietari atestă faptul că monumentul a fost construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, perioadă în care s-a răspândit și în Țara Lăpușului planul de casă cu trei încăperi.
Aceasta a fost identificată în teren în anul 1970 de către muzeograful Sabin Șainelic și reconstruită în muzeu cinci ani mai târziu. Locuința a aparținut lui Hereș Ioan (n.1807-d.1890), fiind moștenire din partea părinților săi.
Un alt monument de arhitectură tradițională deosebit este Casa Cărpiniș, specifică zonei etnografice Chioar, care reprezintă și cea mai veche locuință aflată în Muzeul Satului. Datată la 1758 și achiziționată în anul 1975, locuința provine din localitatea Cărpiniș, comuna Copalnic-Mănăștur și este compusă din tindă și camera de locuit. Vechimea obiectivului de arhitectură tradițională este subliniată și de existența a doar două ferestre: una pe peretele lung și una pe peretele scurt, ambele la cameră. Tinda era luminată natural, doar dacă ușa rămânea deschisă.
Fiecare dintre monumentele de arhitectură populară aflate în Muzeul Satului reconstituie atmosfera locuințelor de odinioară și a vieții petrecute în mediul rural de altădată. Multe dintre acestea au înscrise pe grindă datări precise, fiind totodată mărturie a ingeniozității și a muncii meșterilor care le-au construit. Dintre obiectivele cu datări precise amintim: Casa Cărpiniș – 1758, Casa Școală Giulești – 1794, Casa Berbești – 1806, Casa Prislop – 1811, Casa Bozânta Mare – 1847, Găbănașul Chechiș – 1794, Găbănașul Făurești – 1830, Șura Buteasa II – 1855, Șura Valea Vinului – 1857 și Poarta Mara – 1936.
Gospodăriile aflate în muzeu au fost organizate astfel încât să evidențieze, pe lângă elementele de peisaj cultural și natural, și ocupația principală a locuitorilor din zona de proveniență a gospodăriilor. Astfel, regăsim gospodării de agricultor din Țara Lăpușului, gospodărie de viticultor din subzona Baia Mare, gospodărie de pomicultor din Țara Maramureșului etc. De asemenea, sunt expuse obiecte de uz casnic și gospodăresc, piese de mobilier, textile, ceramică, obiecte de cult, bunuri care constituie interiorul locuințelor, dar și o serie de instalații tehnice tradiționale precum: oloinița din Larga – 1912, casa cu oloiniță din Fericea, complexul de mori, batoza din Cupșeni, prese și teascuri.
De îndată ce intri pe poarta Muzeului Satului din Baia Mare timpul pare că se scurge mai domol, iar pe măsură ce pașii te poartă pe ulițele satului, arhitectura caselor învelite cu paie, porțile sculptate și numeroasele anexe gospodărești îți vor captiva privirea, dezvăluind atmosfera satelor autentice de pe meleagurile maramureșene.
Astăzi, la aniversarea a 40 de ani de la deschiderea oficială a muzeului, noi, cei mai tineri, privim în urmă cu admirație, respect și recunoștință spre cei care au pus bazele muzeului și spre toți cei care au contribuit, de-a lungul timpului, la cercetarea, dezvoltarea, administrarea, conservarea, protejarea, restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural existent în acest loc emblematic.
Numeroase activități de cercetare a culturii populare, simpozioane, proiecte educaționale, expoziții, publicații, colaborări, diverse manifestări și multă implicare din partea întregului personal al muzeului încununează astăzi patru decenii de existență și păstrare a moștenirii culturale, la Muzeul Satului din Baia Mare.
Din anul 1975, când a fost adusă în muzeu prima casă (Casa Costeni, zona Lăpuș) și până în anul 2021, când a fost ridicată ultima casă achiziționată (Casa Cărbunari, zona Chioar), în Muzeul Satului din Baia Mare au fost aduse din teren peste 65 de obiective de arhitectură tradițională, însumând biserică, locuințe, șuri, grajduri, porți, fierării, găbănașe, cotețe, fântâni și diverse instalații tradiționale.
Toate acestea scot în evidență elemente caracteristice ale monumentelor de arhitectură tradițională reprezentative celor patru zone etnografice ale județului Maramureș: Țara Chioarului, Țara Maramureșului, Țara Lăpușului și Ținutul Codrului.
Totodată, cei care ajung să intre pe poarta muzeului, specific maramureșeană, sunt transpuși într-un univers arhaic, în care fiecare casă spune o poveste, o poveste despre vremurile de demult și despre oamenii care și-au trăit viața după rânduiala satului, în simplitate și credință.
Plimbările pe ulițele satului, printre garduri împletite din nuiele și printre casele acoperite cu paie sau draniță, mirosul ierbii proaspăt cosite și a lemnului bătrân, liniștea satului, peisajele de poveste și oamenii primitori sunt doar câteva dintre ingredientele care vor sta la baza unei zile profunde, armonioase și tihnite pe care o poți petrece în Muzeul Satului din Baia Mare.
La ceas aniversar, generația tânără își exprimă deosebita recunoștință față de toți cei care au contribuit la înființarea secției în aer liber a muzeului și în mod special față de primul colectiv al instituției: muzeografi – Sabin Șainelic, Janeta Ciocan, conservatori – Elena Dascălu, Maria Petric, restaurator – Gheorghe Dâmb, muncitori – Matei Ioan, Toma Găvrilă, Moldovan Ioan, Gherghely Mihai, Popovici Ștefan și Rus Ioan, coordonați la acea vreme de către directorul Muzeului Județean Maramureș, Valeriu Achim.
Reverența noastră se îndreaptă spre cei care, ani de zile, au păstrat, au valorificat și s-au implicat în transmiterea către generațiile de astăzi a patrimoniului cultural ce definește o imensă bogăție identitară.
Primele pagini din povestea muzeului au fost scrise cu mai bine de 40 de ani în urmă, însă povestea acestui loc încărcat de serenitate, istorie și tradiții continuă să fie scrisă și transmisă mai departe iubitorilor de cultură.
Muzeul Satului din Baia Mare este locul în care poți să te regăsești, să îți aduci aminte de anii copilăriei, de casa părintească și de poveștile bunicilor, este locul în care poți percepe cu adevărat sintagma „veșnicia s-a născut la sat”.
