Pe firul meșteșugit al mărțișorului maramureșean

Un nou început – e începutul lunii martie, începutul unui nou anotimp, al unui nou an agrar și iată că a venit vremea să împletim în șnurul mărțișorului povești, credințe, valori și obiceiuri păstrate cu drag de ani și ani.

Din perspectivă etimologică și lexicală, termenul „mărțișor” este un derivat al lunii martie „marț”, la care se adaugă prefixul diminutival „-ișor”, indicând atât denumirea populară a acestei luni, cât și obiectul oferit în dar, ca simbol al venirii primăverii. Totodată, luna martie provine din cuvântul latinesc „Martius”, amintindu-ne de zeul Mars, zeul războiului, dar care avea și o altă semnificație „era o divinitate a vegetației și protector al căsătoriilor”. Nu putem trece cu vederea nici sărbătoarea „Matronalia”, dedicată femeilor, când bărbații ofereau daruri soțiilor și pe care romanii o sărbătoarea la 1 martie, zi în care celebrau și Anul Nou.

Poveștile și legendele despre mărțișor pun accent pe șnurul alb-roșu, purtat de-a lungul timpului, fie în cinstea unui tânăr curajos care a eliberat soarele din temnița unui zmeu, cu prețul vieții sale, aducând din nou bucurie și lumină în lume, fie în amintirea Sfintei Vineri care a ajutat o împărăteasă ce nu putea avea copii, să nască o fetiță, la mâna căreia, să lege în fiecare an șnurul alb-roșu pentru a-i purta noroc.

Reprezentat inițial de cele două fire îngemănate (alb-negru/alb-roșu) mărțișorul a suferit în timp numeroase transformări, atât prin prisma obiectului atașat de șnur, cât și a funcțiilor pe care le îndeplinește (funcția magică și ritualică au fost înlocuite de cea socială). Astfel, de la simpla atașare de odinioară a unui bănuț de șnurul mărțișorului, la multitudinea de obiecte, care mai de care mai diverse, mărțișorul este privit și în prezent ca un mic obiect aducător de noroc, oferit în dar cu ocazia sosirii primăverii.

Pe meleagurile maramureșene, de îndată ce primăvara începe să își croiască drumul, regăsim un mărțișor aparte, a cărui formă deosebită subliniază unicitatea, unitatea în diversitate și dăinuirea acestui mărțișor în acest spațiu arhaic, dar și măiestria femeilor, credința și valorile culturale transmise din generație în generație.

Confecționat inițial din fire de lână toarsă, pe o bucată de lemn sau cu ajutorul unei cutii de chibrituri, mărțișorul tradițional din Maramureș are forma unui romb, ducându-ne cu gândul la soarele care încălzește pământul, topește omătul și ajută întreaga natură să revină la viață, pentru ca roadele pământului să încolțească. „Pe bucata de draniță pe care se confecționa  mărțișorul se făceau câteva crestături, să nu se ducă firul, da’ mai apoi, am început să îl facem și pe cutia de chibrite.” În același timp, forma firelor de lână care formează rombul poate fi asociată și cu treptele vieții omului.

Mărțișorul tradițional din Maramureș a fost transmis din generație în generație până în zilele noastre. Forma sa, materialele utilizate, cromatica și simbolurile ce reies din întrepătrunderea celor două fire, alb și roșu, fac din acesta un mărțișor aparte. Firele albe și negre, folosite inițial pentru confecționarea mărțișorului (înainte ca lâna să fie vopsită), ne duc cu gândul la pământul pe care zăpada se topește odată cu venirea primăverii, dar și la legendele în care Baba Dochia (a cărei zi o sărbătorim la 1 Martie) își supune nora la sarcini imposibil de realizat. Spălarea ghemului de lână neagră la râu pentru a-l albi, în apa rece ca gheața, aducerea frăguțelor din pădure la sfârșitul lunii februarie și a florilor de primăvară sunt doar câteva dintre legendele care ne prezintă, pe de o parte, relația noră-soacră din lumea satului tradițional, iar pe de altă parte, corelația cu firul mărțișorului, care ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte, renunțând rând pe rând la cele nouă cojoace, crezând că primăvara a sosit.

Acest tip de mărțișorul nu era realizat oricum, ci sub atenta îndrumare a femeilor mai în etate, care le inițiau pe tinere, învățându-le să respecte o serie de practici, menite să asigure purtătorului sănătate și noroc. Fie că se realiza în șezători sau acasă, în taină, pentru copii sau pentru feciorul drag, mărțișorul reprezenta în credințele vremii o amuletă protectoare cu funcții augurale, magice, curative, utilitare, dar și de fertilitate. În firul mărțișorului se împletea lumina și viața, albul simbolizând puritatea, lumina, candoarea, iar roșul – viața, vitalitatea și tinerețea.

În ceea ce privește modalitatea de confecționare a mărțișorului maramureșean, trebuia, la fel ca în orice alt lucru, să fie respectată o anume rânduială, bătrânii satului obișnuind să ceară ajutor de la Dumnezeu pentru orice lucru, oricât ar fi fost de mic. Oamenii aveau credința că purtarea mărțișorului le oferă sănătate, recoltă bogată, prosperitate și noroc, protejând întreaga familie de rele. Din această practică, rugăciunile de mulțumire, dar și cele de ajutor, înălțate către Dumnezeu cu multă nădejde și dragoste, erau nelipsite. „Doamne, Tătucule Ceresc, învârtesc acest fir să-i dai coconului meu minte luminată, să-i dai glas mândru ca la păsările cerului, să-i dai spor la muncă, să fie sănătos și să crească mare.”

Mărțișorul era purtat de către toți membrii familiei, indiferent de gen, vârstă sau statut social, fie la încheietura mâinii, pe piept sau la baza gâtului, fie la pălărie (în cazul feciorilor). În funcție de zona etnografică, diferența o constituia perioada de purtare a mărțișorului.

Dacă în unele zone mărțișorul era purtat până la data de 9 martie, când, în calendarul creștin, sunt sărbătoriți cei 40 de mucenici sau până la primul cântec al cucului, în alte zone acesta era purtat până la înflorirea mălinului, a unui pom roditor sau până la sfârșitul lunii martie. După această perioadă, șnurul mărțișorului era legat de creanga acelui pom sau chiar a mălinului, pentru ca purtătorul să preia din frumusețea florilor și din vitalitatea pomului, dar și pentru a oferi pomului rodnicie.

Pentru asigurarea sănătății în anul vegetațional și agrar, și pentru a avea o recoltă bogată, oamenii legau de coarnele animalelor cu care mergeau la arat doi ciucuri, realizați în culorile mărțișorului – alb-roșu.

De la obiectul ritualic și talismanul protector, atașat de șnurul răsucit, la multitudinea de mărțișoare pe care le întâlnim astăzi sub sute de forme și culori, mărțișorul a fost, este și va rămâne, înainte de toate, un simbol al renașterii naturii, al sosirii primăverii și al bucuriei, o parte reprezentativă a spiritualității românești, care a luat naștere în urma credințelor și a obiceiurilor agrare ale strămoșilor noștri.

Acesta adună în șnurul său zilele, săptămânile, lunile anului și anotimpurile, fiind asociat cu firul vieții, în care sunt împletite lumina și întunericul, iarna și vara, ziua și noaptea. De altfel, cele mai multe mituri despre originea mărțișorului au la bază aceste antiteze.

Mărțișorul este menționat și în povestirile marelui poet George Coșbuc, care îl asociază cu soarele și care privește purtarea mărțișorului de către oameni ca o jertfă adusă soarelui. „Scopul purtarii lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curăție de suflet. Țăranii pun copiilor mărțisoare ca să fie curați ca argintul și să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele și cine nu le poartă are să se ofilească. Poporul mai ştie încă bine că în purtarea mărţişorului este o adorare a soarelui, căci el crede că trebuie purtat ca lucru sfânt, nu aşa, ca podoabă, ori ca jucărie.”

În anul 2017, Comitetul Interguvernamental al UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a aprobat înscrierea „Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțișorul)” în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Dosarul multinațional a fost coordonat de România și elaborat împreună cu Republica Moldova, Republica Macedonia și Republica Bulgaria, țări păstrătoare ale acestui simbol.

 

Bibliografie:

Delia-Anamaria Răchișan, Istoricul și estetica mărțișorului românesc din cele mai vechi timpuri până în prezent, Editura Mega, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2017

Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Timișoara, Editura Amarcord, 1994

Povestea vieții într-un mărțișor – simbolistica Mărțișorului în Maramureșul istoric, video