În urmă cu 21 de ani, în luna mai a anului 2000, patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș s-a îmbogățit cu o impresionantă colecție de pecetare, pe care mi-am dorit să o aduc mai aproape de dumnevoastră, invitându-vă să descoperiți Povestea pecetarelor din colecția preotului Mircea Antal, colecție donată muzeului chiar de către fiica preotului, Monica Antal.
Însă, înainte de a descoperi impresionantele pecetare din colecția preotului Mircea Antal, mi-am dorit să descopăr cine a fost omul Mircea Antal și cum a rămas acesta în memoria sătenilor din Breb, în semn de prețuire pentru activitatea depusă, pentru ca astăzi să avem în fața noastră mărturii ale existenței prescurnicerelor pe meleaguri maramureșene încă de acum 300 de ani.
Din informațiile primite de la Monica Antal, fiica cea mică a preotului, Mircea Antal s-a născut la 12 martie 1931, în localitatea Luieriu de lângă Toplița, într-o familie de viță nobilă, cu credință în Dumnezeu, fiind nepotul Patriarhului Elie Miron Cristea, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Dragostea pentru biserică i-a fost insuflată lui Mircea Antal încă din copilărie, Mircea provenind dintr-o familie de preoți. Atât tatăl său, Grigorie Antal, cât și Augustin, tatăl mamei sale Elena, și-au dedicat viața bisericii.
În anul 1949, la vârsta de 18 ani, Mircea Antal a fost condamnat politic, iar anii de detenție i-a petrecut la Miercurea Ciuc, Aiud și în lagărul de elevi de la Târgșor. După eliberare, acesta a urmat cursurile Seminarului Teologic din București și după o perioadă de timp de la absolvire, a fost numit preot în satul Breb din județul Maramureș. Împreună cu soția sa, Ligia, preotul a avut opt copii (șase fete și doi băieți). Băieții au pornit pe urmele tatălui, urmând calea preoției, unul slujind în satul natal, Breb, iar celălalt în localitatea Săcel.
„Tatăl meu era o personalitate foarte puternică și și-a pus amprenta asupra satului la modul decisiv. E foarte prețuit și acum, oamenii vorbesc în termeni elogioși despre el…nu a avut niciodată nici o ranchiună față de nimeni, era cu o franchețe extraordinară și spunea lucrurilor pe nume, însă nimeni nu se supăra pe el. Era o minte enciclopedică, veneau oameni din diverse branșe culturale să îl caute…Era foarte bun prieten cu Claude Karnoouh (antropolog și sociolog francez care a trăit în România timp de 15 ani) căruia i-a dedicat și o carte.” (Monica Antal)
Preotul Mircea Antal – foto – arhivă personală, Monica Antal – fiica cea mai mică a preotului
Tot de la fiica acestuia, am aflat că preotul era pasionat de botanică și împreună cu soția sa, Ligia, a deținut ierbarul lui Alexandru Borza, întemeietorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca. Pe parcursul anilor, ierbarul a fost îmbunătățit de către preot și soția sa, iar în prezent se află în colecția Muzeului Bruckental.
Preotul Mircea Antal și soția sa, Ligia. Foto – arhivă personală, Monica Antal – fiica cea mai mică a preotului
Fiind implicat intens în viața comunității din satul Breb, preotul a prins drag de tradițiile și meșteșugurile din acele locuri, colecționând, de-a lungul vieții, obiecte reprezentative ale artei populare: icoane pe sticlă, piese de port, ceramică, dar și impresionanta colecție de pecetare. Pecetarele din Colecția preotului Mircea Antal au fost achiziționate de către acesta de pe meleagurile maramureșene, cu precădere din satele de pe Valea Cosăului.
Colecția cuprinde un număr de 30 de pecetare, dintre care, un pecetar realizat din lut ars și 29 de pecetare realizate din lemn. Pecetarele, denumite în funcție de zonă pristolnic, pristornic, prescurnicer sau prescurar sunt obiecte de mici dimensiuni, cu înălțimi între 5 și 20 centimetri și o bază patrulateră de 4×4 cm sau 33×33 mm, prin analogie la anii Mântuitorului, bază pe care sunt inscripționate slovele sacre: IS HS sau IC XC și NI KA.
Aceste mici obiecte din lemn sunt folosite pentru a întipări cu ajutorul însemnelor sfinte pâinile aduse la biserică, împreună cu vinul, în zilele de sărbătoare. Pâinile astfel însemnate sunt cunoscute în popor sub denumirea de prescuri. Pregătirea și coacerea lor este atribuită bătrânelor satului, văduvelor curate, măicuțelor din mănăstiri, femeilor credincioase curate și iertate, cu o conduită morală exemplară, care au primit dezlegare de la preot, fiind singurele aflate în măsură de a înfăptui această trudă ale cărei roade sunt sortite cele mai de seamă taine creștinești. După dospirea aluatului și după ce pâinilor li s-a dat forma cuvenită, li se aplică deasupra pecetea cu însemnele sfinte ale căror urme se păstrează vizibile și după coacere. Aplicarea însemnelor este urmată de rugăciuni simple: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin! Doamne primește-o!”.
Pecetea agnețului, slovele sacre și prescura pregătită așa cum se cuvine atestă sacralitatea. Agnețul este bucata de prescură, obținută la proscomidie, cu care se vor împărtăși credincioșii, iar la nivel simbolic, prin rugăciunea prefacerii, acesta devine trupul Mântuitorului, iar vinul devine sângele Său. Prescura poate fi atinsă doar de femeia iertată, care a preparat-o și de către preot.
Forma prescurilor diferă de la o zonă la alta: o pâine mică rotundă, împărțită în patru de o cruce din aluat, pecetea punându-se în cele patru locuri rezultate; patru pâini mici așezate în cruce, amintind de răstignire; trei pâini mici unite simbolizând Sfânta Treime, cu pecetea pe fiecare pâine; cinci pâini mici, fiecare cu pecetea sa, amintind de cele cinci pâini pe care Iisus le-a înmulțit în pustie.
Pecetarele sunt păstrate la loc sacru (la icoane) sau într-un loc aparte din casă (în lada de zestre, la meștergrindă) și înfășurate într-o pânză albă, curată. Atingerea lor de către alte persoane decât cele care au primit dezlegare este interzisă.
Potrivit atestărilor, cele mai vechi pecetare au fost realizate din lut ars și au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice din județele Cluj (Palatca) și Timiș (Jabăr).
În colecția preotului Mircea Antal, întâlnim un pecetar din lut ars, datat la 1729, care provine din satul Călinești.
Acesta are o înălțime de 6,5 cm și un decor foarte simplu: o cruce incizată pe corpul său și muchiile marcate cu dinți de lup. Pe una din fețe, la bază, este inscripționat anul 1729 cu literele alfabetului chirilic. Prin forma sa, pecetarul are doar funcție utilitară. Având în vedere vechimea și forma acestuia, putem remarca rolul pecetarului, de a fi doar purtător al slovelor sacre prin intermediul cărora pâinea era sacralizată. Pecetarul reprezintă cea mai veche piesă din colecție. „Trupul meu nu-i cioplit în lemn, ci modelat din pământ bine frământat și apoi ars în cuptor.” (Romul Pop, Glasul Pecetarelor)
Celelalte 29 de pecetare ale colecției sunt realizate din lemn, în tehnica cioplirii, inciziei și exciziei și au o bază piramidală, de pe care se ridică cruci, cruci-arbore, motive antromoporfe, obeliscuri etc. Acestea datează la sfârșitul secolului al XVIII și începutul secolului al XIX-lea.
În lucrarea „Pecetarele din Maramureș un fenomen de sincretism”, Anca Pop Bratu identifică patru tipuri de pecetare: pecetare antropomorfe, pecetare cruciforme din care derivă și pecetarul cruce-arbore, pecetare tip ștampilă și pecetare obelisc, stâlp, coloană. Toate aceste tipuri de pecetare se regăsesc și în colecția preotului Mircea Antal, pe care vă invităm să o descoperiți la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.
Dintre pecetarele realizate din lemn, aduc în fața dumnevoastră trei pecetare reprezentative tipurilor identificate de către specialiști, în speranța că vă vor determina să ne treceți pragul pentru a descoperi frumusețea și originalitatea fiecărui pecetar în parte.
Pecetarul de tip cruce-arbore datează, potrivit cifrelor arabe și al literelor chirilice, la 1801. Acesta are o bază paralelipipedică de pe care se ridică o formă de brad, cu trunchiul realizat precum o funie; ornamentele formând patru registre. Primul registru este format din triunghiuri, al doilea este reprezentat de un brâu realizat cu ajutorul dintelui de lup, cel de al treilea prezintă triunghiuri precum cel dintâi, iar al patrulea registru, aflat la baza bradului prezintă un brâu cu dinți de lup.
Un alt pecetar care atrage atenția este cel datat la 1877, pecetar care redă un obelisc . Acesta a fost realizat la Moisei și păstrat în familia de preoți Coman. Pe baza pătrată sunt așezați doi colaci deasupra cărora se ridică un obelisc octogonal, care are înscris la mijloc anul 1877.
Unul dintre cele mai spectaculoase pecetare ale colecției are baza formată dintr-un paralelipiped, de pe care se ridică un trunchi de piramidă, decorată cu două brâuri formate din dintele de lup. Pe două dintre fețele trunchiului de piramidă apare ideograma lui Iisus Hristos, pe una din fețe apar două siluete stilizate, iar pe ultima față – un cerc. Deasupra piramidei, creatorul a realizat o corabie din care se ridică o cruce. Pe una din fețe, cea care are la bază cercul, apare spicul de grâu, iar în vâful acestuia regăsim motivul solar. Acest impresionant pecetar a fost creat în satul Ieud, sat vestit pentru meșterii care lucrau cu lemnul.
Pecetarele din colecția preotului Mircea Antal sunt mărturie a faptului că autorii lor le-au creat cu sufletul, încârcându-le de semnificații care poartă peste generații, gândurile strămoșilor.
Vă așteptăm să le descoperiți, deoarece fiecare pecetar în parte are o poveste de spus. Colecția de pecetare a preotului Mircea Antal din Breb poate fi vizitată la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.
Locuitorii satului Breb își aduc aminte cu bucurie și recunoștință de preotul Mircea Antal, pentru care nu au decât cuvinte de laudă:
„Preotul Mircea Antal a reușit într-o perioadă de comunism foarte grea, să facă o biserică extraordinară la noi în sat, pă timpu’ când bisericile să distrugeau…o avut o viață demnă, de apreciat pântru sătenii din Breb. O fost un om forte onest. O renunțat la multe lucruri pântru familia lui, pântru a să pune în favoarea satului, pântru a continua lucrarea bisericii. Citea la lumânare…șî iel, șî coptiii…o fost un om forte modest, cu un suflet forte mare pântru satu ăsta. El o pus temelia bisericii noi din sat…Ar merita o statuie în Breb.” (Ioan Petric, sculptor, locuitor al satului Breb).
„O fo’ tată la opt copii. O fo’ cel mai cinstit dintre tăți preoțî care i-am avut în Breb. O fost un om care o venit aci și ne-o învățat toate cele bune. Profesia lui o fo’ doctor șî după aia o fost preot. El o tratat șî coptiii, preoteasa ne-o învațat la scoală, o fost profesoară. Și-o crescut coptiii fără curent, coptiii lui nu o stiut de curent, o fost crescuți la lampă. El o proiectat biserica nouă care îi în Breb. O slujit în biserica veche, ș-o văzut că nu mai încap oamenii în biserică, că atunci umbla lumea la biserică, nu ca acuma, nu o încăput în biserica veche ominii și el o făcut biserica nouă. Bunicu mneu i-o fost prim corator 22 de ai. Cuvinte de rău despre el nu are nime ce să spuie, numa de laudă. Am mai vre’ sa mai fie da nu să mai nasc oameni așѐ. O fost un om care o știut să să și coboare, să să și ridice. Numa pântru el din păcate nu s-o ridicat, că tot ce-o câștigat și-o pus aici în Breb, n-o dus mai departe nimnic. Un om deosebit..ce să vă mai zâc..o știut să povestească cu toată lumea…pă cel căzut l-o ridicat, pă cel mai slab l-o învățat șî pă toată lumea i-o pus la punct.” (Vasile Pop, locuitor al satului Breb)
„Tătă lumea l-o văzut ca cel mai deștept om din sat, așѐ o și fost. Și puțini omini în lume ca el, ca aceie familie, ca tătă familia, cu preoteasă cu tăt. O fo’ om pântru comunitate, nu pântru el, cum îi în lumea de amu. Pântru biserică, pântru lume, pântru sat. Pă tătă lumea o ajutat. Nu pot să vă spun câtă bunătate o fost la ominii aceia. Di la ei din casă nu o ieșât nime fără o îmbucătură. Dumnezeu îi ierte șî îi hodinea. Nu să mai nasc de-aceia omini. O fost un om pântru lume.” (Lenuța Opriș, locuitoare a satului Breb)
„Tare multe o făcut în sat, el o ridicat biserica asta nouă din sat. La biserică o lucrat șă coptiii lui. Era un om tare bun, o fo’ om tare învățat, o fost tare străduitor pântru sat. Nici curent n-o avut acolo unde o stat, da iel o făcut tăt pîntru sat. Atâta s-o năcăjit să poată ridica biserica șî să facă la sat să rămâie orice.” (Ileana Tepei, locuitoare a satului Breb)
Bibliografie:
Bratu, Pop Anca, Pecetarele din Maramureș un fenomen de sincretism, Editura Academiei Române, București, 1980.
Pop, Romul, Glasul pecetarelor, Biblioteca Revistei Familia, Oradea, 1993.
Ciocan Janeta; Munteanu Simona, Pecetare – colecția preotului Mircea Antal, Editura Mediamira, Cluj-Napoca, 2013.
Informatori:
Monica Antal – fiica cea mai mică a preotului Mircea Antal din Breb
Ioan Petric, Vasile Pop, Lenuța Opriș, Ileana Tepei – locuitori ai satului Breb, Maramureș.
