Introducere

În limba română, paradigma prepozițiilor care impun restricții de număr este limitată la câțiva termeni – de, din, dintre, între, printre. Isabela Nedelcu (2009: 10) le numește „prepoziții partitive”, observând că acestea cer ca nominalul dominat să fie la plural sau să trimită spre ideea de plural. În Morfosintaxa limbii române (Pană Dindelegan, Dragomirescu, Nedelcu 2010), se precizează că trei tipuri de prepoziții – locative, partitive și simetrice – se construiesc obligatoriu cu un nominal la plural sau cu două grupuri nominale coordonate. Prin urmare, despre asemenea condiționări gramaticale se poate vorbi numai dacă termenul regizat de prepoziție este un nominal – substantiv sau pronume: Unii dintre oameni sunt sinceri. Doi dintre ei au reușit.

Inventarierea și analiza situațiilor

Vom analiza, în cele ce urmează, câteva situații în care prepoziția impune restricții de număr nominalului, prin referire la următoarele aspecte[1]: calitatea morfologică a primului termen, sensul prepoziției și calitatea morfologică a celui de-al doilea termen.

a.T₁ este un substantiv care are următoarele particularități:

• exprimă cantitatea definită sau nedefinită – în această situație, T2 trebuie să fie substantiv numărabil sau defectiv de singular: A cumpărat un kilogram de mere / un kilogram de icre. *A cumpărat un kilogram de măr / *un kilogram de icră. Dacă substantivul denumește masive, prepoziția nu mai impune restricția de număr: Dați-mi un kilogram de zahăr.
• au formă de singular, dar exprimă ideea de număr al membrilor ansamblului: A adus o duzină de colegi / *o duzină de coleg. Poartă o pereche de ochelari noi / *o pereche de ochelar. La luptă a participat o divizie de recruți / *o divizie de recrut.
• exprimă ideea de grup (substantive colective), fie că au trăsătura [+ Animat], [– Animat] – grup, grămadă, mulțime, ansamblu, maldăr, morman, droaie, serie, ansamblu, colectiv Un grup de copii / *Un grup de copil vizitează muzeul. A adunat o grămadă de lucruri vechi / *o grămadă de lucru vechi. O mulțime de flori / *O mulțime de floare s-a(u) ofilit. Unele structuri au dobândit caracter fix, în sensul că substantivul colectiv se asociază cu un anumit determinant care arată componența ansamblului: stol de păsări, cartuș de țigări, banc de pești, herghelie de cai, ciorchine de struguri, roi de muște, mușuroi de furnici, hoardă de tătari, cireadă de vite, haită de lupi etc.
• are formă și conținut de singular și desemnează un element dintr-un grup de elemente: Un coleg dintre ai mei / dintre cei trei / dintre ei știe matematică. T₂ este un pronume sau un numeral.

În situațiile prezentate anterior trăsătura semantică [+ Plural] determină realizarea acordului în funcție de conținut și, implicit oscilația vorbitorilor între acordul la singular (pe baza formei nominalului cu funcție de subiect), respectiv la plural (prin relația cu atributul prepozițional exprimat prin nominal cu formă de plural): O mulțime de copii a venit / au venit. O grămadă de oameni s-a strâns / s-au strâns în fața clădirii. În GALR I (2008: 113) se afirmă că regulile de acord trebuie să țină seama de calitatea sintactică a substantivului colectiv: primează acordul gramatical dacă substantivul colectiv reprezintă centru de grup sintactic (O mulțime neliniștită s-a adunat în piață.), respectiv, primează acordul după înțeles și prin atracție când substantivul are valoare de cuantificator, iar „componentul al doilea este, din punct de vedere semantic, mai adecvat statutului de subiect al predicatului și impune acordul.” (O mulțime de oameni s-au adunat în piață.) 

1. T₁ este un numeral cardinal (de la doi în sus) care implică ideea de plural a substantivului cu rol de determinant, introdus prin prepoziția dintre / de: doi dintre copii / doi dintre ei / doi dintre ai mei / douăzeci de scaune, treizeci de caiete. Construcția cu numeral (de la douăzeci în sus) a fost interpretată în mod diferit – fie ca numeral cu postpoziție, fie ca numeral urmat de prepoziție și de substantiv. Prima interpretare are drept argumente: acordul dintre numeral și substantiv (douăzeci și unu de scaune / douăzeci și una de cărți), ceea ce înseamnă că numeralul cardinal are, în ciuda prezenței prepoziției, valoare adjectivală; nu există nicio diferență între structura nouăsprezece scaune și douăzeci de scaune, prin urmare, ar trebui să fie tratate la fel: numeral cardinal cu valoare adjectivală + substantiv; din acest punct de vedere, prepoziția funcționează ca postpoziție și valoarea ei gramaticală este nulă – nu impune restricții, se grupează cu primul termen, nu generează grup sintactic prepozițional. Prin urmare, substantivul va avea întotdeauna calitate de centru sintactic iar numeralul va fi considerat determinant de tip adjectival cu postpoziție. În GALR este susținută această lectură a construcției:

Sub aspect strict formal, prezenţa prepoziţiei de înaintea substantivului poate fi interpretată ca situând substantivul în raport de subordonare faţă de numeral. Dar, ţinând seama de faptul că forma de gen a numeralelor (care cunosc flexiunea) este rezultatul acordului cu substantivul asociat: douăzeci şi unu (doi) de elevi / douăzeci şi una (două) de eleve (la fel ca doi (doisprezece) elevi / două (douăsprezece) eleve), gruparea [numeral + de] poate fi interpretată ca unitate funcţională, şi anume ca determinant al substantivului. Această interpretare este susţinută şi de acordul în gen al unor determinanţi adjectivali cu substantivul (şi nu cu numeralul), ceea ce conferă statut de centru substantivului: cei (acei / ceilalţi / alţi) trei sute douăzeci de elevi. (GALR I 2008: 297)

Cea de-a doua interpretare mizează pe faptul că inserția prepoziției determină reorganizarea sintactică și schimbarea valorii morfologice a numeralului – numeralul are valoare substantivală și generează grup sintactic (prezența prepoziției este obligatorie), ca atare poate ocupa diverse poziții sintactice: Patruzeci de cărți au fost citite. (subiect), A citit patruzeci de cărți. (obiect direct), Citirea celor patruzeci de cărți e importantă. (atribut substantival genitival) etc. De asemenea, nominalul cu prepoziția de va avea întotdeauna statut de grup prepozițional cu funcție sintactică de atribut substantival prepozițional. În acest caz, prepoziția își păstrează calitatea de centru de grup sintactic și impune termenului regizat restricții gramaticale de caz (acuzativ), de număr (plural), de topică (stă înaintea termenului dominat) și de articulare (substantivul apare, indiferent de context, cu formă nearticulată – A adus patruzeci de scaune. A adus patruzeci de scaune galbene. A adus patruzeci de scaune cu spătar. A adus patruzeci de scaune care aveau spătar. / *A adus patruzeci de scaunele. *A adus patruzeci de scaunele galbene. *A adus patruzeci de scaunele cu spătar. *A adus patruzeci de scaunele care aveau spătar.).

1. T₁ este adjectiv la gradul superlativ relativ – forma de plural a nominalului este condiționată de prezența prepoziției dintre: El părea cel mai iubit dintre pământeni. Cel mai puțin agreat dintre ei este Mihai. Ocurența prepoziției din duce la asocierea cu un nominal la singular: Cine e cea mai frumoasă din regat? Cel mai puțin supărat din clasă este elevul din prima bancă. Prezența nominalului la plural nu este exclusă mai ales în construcțiile în care acesta are, la rândul său, determinanți: Cine este cea mai frumoasă din regatele aflate la răsărit? Cel mai puțin supărat din clasele de la parter este elevul din prima bancă. O altă trăsătură specifică acestei construcții este faptul că termenul dominat de prepoziția dintre poate fi un substantiv, un pronume sau un numeral cu valoare substantivală: Este cel mai mândru dintre concurenți / dintre ei / dintre aceștia / dintre toți / dintre cei trei.
2. T₁ are valoare morfologică de pronume nehotărât, relația exprimată fiind de tip partitiv: Unul dintre ei / dintre copii / dintre cei trei / dintre ai mei / din ei / din cei trei / de–ai mei a reușit. Se observă că prepoziția care impune nominal la plural este fie dintre, fie din, fie de[2].

Statut ambiguu are structura alcătuită din prepoziția de + pronume semiindependent + adjectiv pronominal posesiv[3]. Normele recente admit drept corecte construcțiile un prieten de–al meu / un prieten de–ai mei, o colegă de–a mea / o colegă de–ale mele (DOOM 2005: XCIII): „În construcția cu prepoziția de (care și-a pierdut sensul partitiv, dobândind sensul «de felul» + pronume posesiv, norma actuală admite atât pluralul, cât și singularul”. G. Gruiță atrage atenția asupra faptului că, în grupările cu prepoziție, pronumele posesiv trebuie pus la forma de plural, deoarece de are sens partitiv: „Aici este vorba de un pronume posesiv. Sensul este «unei nepoate dintre ale mele» (= una dintre mai multe). Această construcție partitivă, cu prepozițiile de sau dintre, obligă la utilizarea pluralului.” (Gruiță 1999: 151).

Câteva concluzii

Analiza situațiilor în care prepoziția pare să impună restricții de număr a evidențiat faptul că numai anumite prepoziții au această capacitate – fie sunt prepoziții compuse care au sens partitiv, fie avem de-a face cu prepoziția de, cel mai des utilizată în limba română. Am relevat, de asemenea, rolul contextului – de multe ori, regentul grupului prepozițional impune condiționări de număr sintagmei.

[1] Pentru analiza acestor structuri, vezi Nedelcu (2008, 2009) și Tănase-Dogaru 2009.

[2] Concurența dintre aceste prepoziții se datorează atât sensului apropiat pe care îl au, cât și funcționalității în structuri similare. În construcțiile partitive se recomandă utilizarea lui dintre: unul dintre ei, una dintre lucrări, relațiile dintre elevi și profesori, date fiind sensul și forma de plural a cuvintelor dominate. Pentru concurența dintre forme și regulile privind utilizarea, vezi, printre alții, Mihuț 1999, Guțu Romalo 2000, Zafiu 2004, Nedelcu 2012.

[3] Tradiția gramaticală consideră corectă forma cu pronumele semiindependent la plural, dat fiind faptul că prepoziția era citită ca partitivă. Pentru concurența dintre construcții, vezi și Enache 2002.

BIBLIOGRAFIE:

DOOM 2005 = Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Editura Univers Enciclopedic, Ediția a II-a revăzută și adăugită, București.

GALR I 2008 = Guțu Romalo, Valeria (coord.), Gramatica limbii române, vol. I, Editura Academiei Române, Bucureşti.

Gruiţă, G. (1999), Gramatica normativă, Ediţia a III-a, Editura Polirom, Iaşi.

Nedelcu, Isabela (2009), Categoria partitivului în limba română, Editura Universităţii din Bucureşti.

Pană Dindelegan, Gabriela, Dragomirescu, Adina, Nedelcu, Isabela (2010), Morfosintaxa limbii române. Sinteze teoretice şi exerciţii, Editura Universităţii din Bucureşti.