Despre genul feminin în limba română

De

Sistemul de 3 genuri este o dezvoltare târzie în proto-indo-europeană, acesta fiind precedat de cel bazat pe distincția animat/inanimat. Cercetătorii consideră că, ulterior, din genul animat a apărut genul feminin care, împreună cu substantivele abstracte/colective ale genului inanimat, avea să se constituie într-un gen nou. Aceste substanive aveau terminația *ā (*eh2), însă cercetătorii nu precizează originea acestei terminații. Ipoteza este mai veche, emisă mai întâi de Brugmann, la sfârșitul secolului XIX. Ulterior, această teorie a putut fi susținută cu argumente în plus odată cu descoperirea și descifrarea limbilor anatoliene, la începutul secolului XX, limbi indo-europene care nu au cunoscut sistemul de 3 genuri, ci doar pe cel bazat pe distincția animat/inanimat. Autorul indentifică terminația ā a substantivelor feminine din sistemul de 3 genuri ca fiind o particulă deictică postpusă, de aceeași factură cu particula deictică post-pusă -a care se regăsește în pronumele demonstrative din limba română ca în acest-a, care, mai târziu, a putut avea diverse întrebuințări, cum ar fi aceea de desinență de plural a substantivelor neutre din limbile greacă și latină, care este tot a.

DINTRE “CAPCANELE” LIMBII ROMÂNE (II)

De

În acest articol, analizăm etimologia a două cuvinte românești, anume bursuc și țăruză, considerate de lingvistica tradițională românească a fi de origine turcă și respectiv maghiară. În ambele cazuri etimologiile date de-a lungul timpului se dovedesc a fi greșite, dovedind, pe de o parte lipsa de metodă a cercetătorilor care s-au ocupat de istoria limbii române, precum și lipsa de seriozitate a acestora prin acceptarea unor etimologii profund eronate, fără ca nimeni să verifice aberațiile lui Cihac sau ale altora. În ambele cazuri demonstrăm că sânt cuvinte de origine indo-europeană, păstrate în limba română de azi, în condițiile în care nici turca, nici maghiara nu sânt limbi indo-europene. Prin urmare ele sânt de origine traco-dacă.

LATINITATE ȘI DACISM

De

În articolul de față ne propunem să realizăm o succintă analiză a teoriilor privitoare la originea și la evoluția limbii române, așa cum se regăsesc ele în manualele școlare actuale (disciplina Limba și literatura română). Analiza reprezintă, de fapt, un pretext pentru a reflecta asupra unui aspect paradoxal – în DEX nu există niciun termen căruia să-i fie recunoscută originea dacică. Am subliniat, de asemenea, necesitatea unui manual de istoria limbii române, constituit după metoda comparativ-istorică, un manual care să recunoască existența substratului dacic.

 Vitalitatea terminologiei portului popular din zona Văii Siretului

De

Un alt semn al vitalităţii limbii române în Valea Siretului îl constituie prezenţa masivă a frazeologismelor formate pornind de la terminologia portului popular. În acest spaţiu există sute de locuţiuni şi expresii, care constituie o dovadă în plus că limba română este la ea acasă aici – atâta timp cât oamenii o stăpânesc nu doar la nivelul limbajului propriu-zis, direct şi concret, ci şi la nivel figurat, expresiv, ceea ce denotă existenţa unei exprimări alese în baza stabilităţii şi a continuităţii limbii române pe aceste meleaguri. Aşadar, românii de la nord de graniţă nu comunică numai de dragul comunicării, ci includ întotdeauna, în aceste unităţi frazeologice, experienţa lor de viaţă şi convingerile lor culturale, religioase şi morale cele mai sănătoase, cu scopul cultivării şi educării aproapelui lor. Ca atare, aceste locuţiuni şi expresii dezvăluie existenţa unui cod moral sănătos în relaţiile interumane şi, mai mult, dorinţa cunoscătorilor acestuia de a-l transmite, din generaţie în generaţie, urmaşilor.

Formarea numelor de sate din valea superioară a Bistriţei

De

Prin intermediul acestui articol mi-am propus sa analizez, din perspectivă istorică, formarea unităţilor teritoriale (formarea unor localităţi a urmat modelul străvechi al aşezărilor rurale, bazat pe întemeierea unui sat de-a lungul unei ape sau după sistemul constituirii unui sat-matcă şi al fenomenului de roire spre zone favorabile constituirii de noi sate), dar şi etimologia numelor de sate din bazinul superior al râului Bistriţa, oferind informaţii referitoare la continuitatea aşezărilor din zonă. Un alt aspect pe care l-am evidenţiat aici este cel referitor la modalităţile de constituire a numelor topice. Astfel, s-a constatat că numele unor sate reflectă numele proprietarului sau provin de la „întemeietori sau organizatori ai aşezării: jude, cneaz, vătăman, sau, mai apoi, de la stăpâni, proprietari (boieri)” . Un exemplu în acest sens îl constituie satul Iacobeni, a cărui denumire este asociată cu numele unui proprietar de stâni situate pe acele locuri. Alte toponime provin de la hidronime, deoarece prezenţa apei este un factor determinant în apariţia unor aşezări umane. De exemplu, numele satului Argestru (în prezent cartier al oraşului Vatra Dornei) provine de la numele râului ce străbate această zonă. Alte denumiri se află „în directă concordanţă cu natura, locul aşezării, conformaţia terenului, vegetaţia, fauna, migraţia oamenilor, locul de origine, repopularea, ocupaţia, faima negativă sau pozitivă a oamenilor” .

Atelierul de Adevăruri

De

Graiurile din Valea Mijlocie a Siretului sunt expresia vie a unui areal lingvistic, care şi-a cristalizat în decursul mileniilor o spiritualitate proprie, concretizată în obiceiuri şi tradiţii, limbă, cultură şi civilizaţie. Oameni obişnuiţi, locuitorii acestor comunităţi au o viaţă trăită în eroicul anonimat al istoriei, iubesc simplitatea şi frumuseţea limbii care exprimă trăirile, frământările şi gândurile cele mai curate ale lor. Vorba le este familiară, chiar dacă nu se încadrează în normele limbii literare, exprimarea firească îi determină să trăiască mereu sentimentul pe care ţi-l dă cuvântul “acasă“.