Latinomani și dacomani

De

Lingvistica istorică românească și implicit cultura română se află în impas de mai mult timp, din moment ce pornesc de la o premiză greșită, anume originea latină a limbii române. În DELR am arătat că cel mult 14% din cuvintele-titlu ale limbii române pot fi asociate cu latina sau alte limbi romanice, în timp ce restului de 86% a trebuit să i se găsească alte origini, de cele mai multe ori eronate. În principiu se poate dovedi că cea mai mare parte a lexicului românesc provine direct din proto-indo-europeană, cu excepția împrumuturilor. Am dovedit că traco-daca a împrumutat un număr relativ mic de cuvinte din latină, din care s-au menținut până azi doar cca 170-180 din ele. Dată fiind această stare gravă propunem un dialog activ, constructiv cu mediul academic românesc și ne arătăm doritori de a ieși cât mai grabnic din această situație nefavorabilă limbii, culturii, istoriei, și viitorului neamului românesc.

Care/pe care

De

Articolul analizează una dintre greșelile cele mai frecvente din limbajul actual – utilizarea pronumelului relativ fără prepoziția „pe”. Prima parte este dedicată analizelor anterioare ale structurii. Cea de-a doua parte reprezintă o examinare a grupului prepozițional alcătuit din prepoziție și pronume relativ în acuzativ, în vederea evidențierii particularităților sintactice ale acestei structuri.

LATINITATE ȘI DACISM

De

În articolul de față ne propunem să realizăm o succintă analiză a teoriilor privitoare la originea și la evoluția limbii române, așa cum se regăsesc ele în manualele școlare actuale (disciplina Limba și literatura română). Analiza reprezintă, de fapt, un pretext pentru a reflecta asupra unui aspect paradoxal – în DEX nu există niciun termen căruia să-i fie recunoscută originea dacică. Am subliniat, de asemenea, necesitatea unui manual de istoria limbii române, constituit după metoda comparativ-istorică, un manual care să recunoască existența substratului dacic.

Între vechi și nou în lingvistica românească – încercare de dialog

De

Perioada post comunistă a generat printre intelectualii români o intense căutare a identității. În acest context lingvistica românească contemporană se află la mijlocul multor discuții și controveste, multe plasându-se pe extremele a trei grupe: cei care nu acceptă nici o altă soluție în afara latinei, cei care nu acceptă latina ca bază a limbii române, și cei care încearcă să lege româna de populațiile pre-indo-europene.

DINTRE “CAPCANELE” LIMBII ROMÂNE

De

Atât originea şi prin urmare întreaga evoluție a limbii române au fost greşit interpretate încă de la început, dar această stare de lucruri trebuie să înceteze. Pentru acest articol am selectat trei familii de cuvinte româneşti ai căror membrii deşi au origine comună, nu a fost niciodată percepuți ca atare, ceea ce a dus în mod inevitabil la o serie erori. Aici arăt că aceste cuvinte aparținând aceleaşi familii de cuvinte au o origine comună, provin de la acelaşi radical proto-indo-european şi au avut o evoluție fonologică care se întinde pe mai multe mii de ani. Toate au origine traco-dacă, în unele cazuri mergând până la proto-nostratică. Prin urmare, singura cale reală de a înțelege natura şi evoluția limbii române este aceea de a trata, limba romțnă ca limbă indo-europeană de sine stătătoare.