| | |

Un lingvist american despre un lingvist român: Bomhard despre Vinereanu

Textul de mai jos reprezintă recenzia lui Allan Bomhard la Dicționarul etimologic al limbii române al lui M. Vinereanu

Mihai Vinereanu. Dicţionarul Etimologic al Limbii Române [Dicționar etimologic al limbii române]. Ediţia a revăzută și adăugită [ediție revăzută și extinsă]. Bucureşti: Editura URANUS, 2023. Două volume. Vol. 1, 808 p., voi. 2, 781 pp. ISBN: vol. 1: 978-606-699-039-4, voi. 2: 978-606-699-040-0.

 

Cartea analizată aici este ediția a doua, revizuită și extinsă a Dicţionarului Etimologic al Limbii Române, pe baza cercetărilor de indo-europenistică (București, 2008, 2023), al lui Vinereanu. Noua ediție a fost mult extinsă de la unul la două volume. Atât ediția anterioară, cât și ediția nouă sunt scrise exclusiv în românește. Cu toate acestea, autorul are în pregătire o versiune în limba engleză a noii ediții. Deși versiunea în engleză este încă o lucrare în curs de elaborare, am avut  privilegiul de a vedea părțile ediției în limba engleză care sunt în mare parte terminate. Mai degrabă decât să evaluez etimologiile individuale, aș dori să abordez lucrarea în această recenzie din perspectivă indo-europeană. Acest lucru înseamnă practic să avem o privire critică la ipotezele teoretice (adică metodologia) care stau la baza lucrării lui Vinereanu și la rezultatele pe care le obține în două domenii principale prin aplicarea acelor ipoteze: (1) pe lângă evaluarea a ceea ce lucrarea lui Vinereanu adaugă la cunoștințele noastre despre etimologia românească în general, de care sunt deosebit de preocupat (2) și ceea ce acest dicționar ne poate spune despre daci şi traci (mai ales daci), respectiv despre două extrem de slab documentate limbi indo-europene vorbite în Balcani în antichitate. Limba dacă se vorbea în general în ceea ce este astăzi România modernă, în timp ce traca era vorbită aproximativ în ce este Bulgaria actuală (cf. harta dată în Duridanov 1985:149). Vinereanu începe dicționarul cu o Introducere destul de lungă (Argument, pp. 9-124), în care discută în detaliu despre metodologia care stă la baza etimologiilor individuale care formează cea mai mare parte a lucrării – restul dicționarului (ambele volume) este dedicat acelor etimologii. Voi începe prin a oferi o rezumat foarte scurt al trăsăturilor esențiale ale metodologiei lui Vinereanu și voi comenta pe marginea acesteia. Vinereanu arată că aproximativ 86% din lexicul românesc nu are cognați în alte limbi romanice. Prin urmare, el susține că cea mai mare parte a acestor 86%, și anume partea care nu se datorează împrumuturilor mai recente din limbi precum turca și slavele de sud, de exemplu, este cel mai probabil derivată din tracă și dacă (denumită în continuare traco-dacă), limbile indigene pre-romane vorbite în Balcani, după cum s-a menționat mai sus. Pentru a sprijini acest lucru, Vinereanu compară lexicul românesc de origine  necunoscută (cele 86% menționate mai sus) cu alte limbi indo-europene non-romanice. Dacă găsește o potrivire, consideră asta drept dovadă că articolul în cauză este în cele din urmă de proveniență indo-europeană şi poate fi atribuită traco-dacei. Metoda pare să funcționeze destul de bine, iar Vinereanu este capabil să ofere etimologii rezonabile pentru o bună parte din lexicul românesc considerat anterior ca fiind de origine necunoscută. Acesta este un progres major asupra muncii predecesorilor lui (Brâncuș, Candrea-Densusianu, Cihac, Cioranescu, Hasdeu etc.). De remarcat aici că Vinereanu nu este primul care încearcă să demonstreze originea traco-dacică a elementelor necunoscute ale vocabularului românesc: de evidențiat în special eforturile lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, de la sfârșitul secolului al XIX-lea (Hasdeu 1887-98). În urma studiului său, Vinereanu demonstrează că traca și daca erau cel mai probabil limbi centum și nu limbi satǝm așa cum se credea anterior (cf. Dečev 1960; Duridanov 1985 și 2011; Georgiev 1983; și Yanakieva 2018) și că au fost îndeaproape înrudite cu limbile celtice și italice. Vinereanu consacră o lucrare ulterioară (Vinereanu 2023) pentru a elabora aceste opinii. De asemenea, aș dori să spun câteva cuvinte despre structura etimologiilor individuale în dicționar, în măsura în care urmează un format standard. Fiecare intrare începe cu un cuvânt principal urmat de definiția acestuia. Se fac apoi referințe la literatura relevantă despre etimologia românească respectivă. Dacă este de origine indo-europeană, este dată protoforma indo-europeană reconstruită. Intrarea se termină cu o listă a formelor românești înrudite și/sau derivate. Unde este relevant, afirmația finală este „origine traco-dacă”. În plus, viitoarea traducere în engleză este și mai meticuloasă. În concluzie, Dicționarul Etimologic al Limbii Române al lui Vinereanu  este o realizare monumentală și poate servi drept model pentru cum ar trebui scris un dicționar etimologic.

 

Referințe

Brâncuş, Grigore, 1983, Vocabularul autohton al limbii române [The Indigenous Vocabulary of Romanian], 1983, Bucureşti: Editura Ştiinţifică Enciclopedică.

Candrea, Ion-Aurel, and Ovid Densusianu, 1907-14, Dicţionarul etimologic al limbii romîne: Elementele latine. [Etymological Dictionary of the Romanian Language: Latin Elements], (a-putea.). Bucureşti: Librăria Socec.

Cihac, Alexandre de, 1870, Dictionnaire d’étymologie daco-romaine: i: Éléments latins comparés avec les autres langues romanes [Daco-Romanian Etymological Dictionary: I. Latin Elements Compared with the Other Romance Languages]. Frankfort: Ludolphe St-Goar. Dictionnaire d’étymologie daco-romane:, 1879 ii. Éléments slaves, magyars, turcs, grecs-moderne, et albanais [Daco-Romanian Etymological Dictionary: II: Slavic, Hungarian, Turkish, Modern Greek, and Albanian Elements]. Frankfort: Ludolphe St-Goar.

Cioranescu, Alexandro, 1958-59, Diccionario etimológico rumano [Romanian Etymological Dictionary]. (Universidad de la Laguna, Secretariado de Publi cacioness: Biblioteca filologica.) Madrid: Editorial Gredos.

Dečev, Dimităr (Dimiter Detschew), 1960, “Characteristik der thrakischen Sprache” [Characteristics of the Thracian Language], Linguistique balkanique 2:146-213.

Densusianu, Ovide, 1902, Histoire de la langue roumaine: Tome premier, les origines [History of the Romanian Language: Volume I, the Origins]. Paris: Ernest Leroux.

Duridanov, Ivan, 1985, 2011, Die Sprache der Thraker [The Language of the Thracians]. Neuried: Hieronynous Verlag. The Language of the Thracians. English language version: https://www.kroraina.com/thrac_lang/thrac_1.html.

Georgiev, Vladimir I., 1983, Book Review “Thrakisch und Dakisch” [Thracian and Dacian], in: Aufstieg und Niedergang der römischen Welt [Rise and Decline of the Roman World]. Part II, 29.2:1148-1194.

Hasdeu, Bogdan Petriceicu 1887-98 Etymologicum magnum Romaniae [Greater Romanian Etymology]. Bucuresţi: Stabilimentul Grafic I. V. Socecŭ.

Paliga, Sorin, 2006, Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian / Lexicul etimologic al elementelor autohtone (traco-dace) ale limbii române. Bucharest / Bucureşti: Editura Evenimentul. Downloaded from academia.edu.

Vinereanu, Mihai, 2008, Dicţionar Etimologic al Limbii Române, pe baza cercetărilor de indo-europenistică [Etymological Dictionary of the Romanian Language, Based on a Survey of Indo-European], Bucureşti: Alcor Edimpex S,R.L.

Vinereanu, Mihai “On the Centum Features of Thraco-Dacian Language”. Manuscript. Downloaded from academia.edu.

Yanakieva, Svetlana, 201, “The Thracian Language”, Orpheus: Journal of Indo-European and Thracian Studies 25:26-68.