Note etimologice – baier, baieră (I)
Sensuri și contexte de utilizare
Pentru a releva principalele sensuri, am recurs la consultarea comparativă a dicționarelor românești, de la Scriban, la DN (1978). În Scriban (1939) sunt înregistrate două sensuri majore: „găitan care strânge o haină la șolduri sau la gât ori un sac ori o pungă la gură.”, respectiv „lucru purtat la gât (un amulet, o cruce, niște camfor)”. Se precizează și sensul figurat „baierele inimii” utilizat mai mult ironic. DLRLC (1955-1957) are ca intrare forma ,,baieră” cu plural dublu (băieri și baieri): „Curea sau sfoară, ață mai groasă, fâșie îngustă și mai ales împletită de cânepă, de lână etc., cusută sau legată de un obiect oarecare (de exemplu de o traistă, de o găleată, de un ghiozdan, de o ploscă etc.) și cu ajutorul căreia obiectul poate fi purtat dintr-un loc în altul sau atârnat (pe după gât, în cui etc.).”. Alături de acest sens principal, este notat cel figurat „adâncime, fond” și cel de „amuletă”. DLRM adaugă un sens regional „ochi de frânghie legat de fiecare dintre cele două margini ale unei bărci, prin care se introduc vâslele”. DEX (1998, 2009) nu aduce niciun element de noutate la nivelul semanticii termenului, dar notează, ca variantă de singular, forma „baier”.
Funcționarea în structuri înghețate
Există câteva expresii și locuțiuni care integrează acest cuvânt și, implicit, îi valorifică sensul.
- a strânge băierile pungii – a face economii, a deveni econom
- a avea nouă băieri la pungă – a fi zgârcit
- a i se rupe băierile inimii – a se destăinui
- a ofta, a striga, a râde din băierile inimii – a ofta, a striga, a râde foarte tare, foarte puternic
- a te ține baierile – a rezista, a fi în stare de ceva
- din toate baierile – pe deplin
O revenire are acest termen în limbajul jurnalistic actual: „să deschidă baierele fondului de rezervă”, „baierele cerului s-au dezlegat asupra orașului”, „Învierea nu-i un spectacol sau un festin în care ne dăm drumul la baierele burților”, „dacă te țin baierele financiare”, „a te ține baierele buzunarelor”, „parcă s-au rupt baierele norilor”, „WikiLeaks desface baierele sacului cu telegrame diplomatice”, „turuia ieri din toate baierele”, „îmi place să-mi întind baierele sufletului”, „struniți de baierele necruțătoare ale timpului”, „a depăși baierele dezvoltării unui brand nou”, „se cutremură baierele internetului”, „să-și deschidă larg baierele inspirației”, „BNR a desfăcut baierele vistieriei”, „se pot rupe baierele iubirii”, „s-au rupt baierele scandalului politic”.
Baiera şi magia populară
Recurența termenului în magia populară este strâns legată de sensurile pe care acesta le are. Pe de o parte, am remarcat deja utilizarea cuvântului cu sensul de amuletă. Uneori, funcţionalitatea obişnuită a talismanului este depăşită, astfel încât funcţiei apotropaice i se adaugă aceea de vindecare: ,,ca să nu fie deocheat, i se prinde vițelului o baieră roșie la coadă, iar la gât o legătură cu boabe de tămâie și piper.” (DSCR), „Joi seara, săptămâna patimilor, când se citesc ele 12 evanghelii, e bine ca cei cari se duc la biserică, să facă câte un nod în baieră, după cetirea fiecărei evanghelii și cu acea baieră cu 12 noduri de se va încinge cine are friguri, îi va trece.” (Gorovei 1915: 128)
Pe de altă parte, se regăseşte ideea de vrajă de legare: „Al zecelea fel de vrăjitorie sunt băierile, pe care câți le uneltesc se numesc băierari; și sunt cei ce fac băieri de păzit, învelindu-le cu ață de mătase și scriind în ele nume drăcești. Băierari se zic încă și la cei ce iau băierile și le leagă la gâtul lor sau la mână, ca să le aibă spre păzire de tot răul. Cu aceștia se cade a se număra împreună și cei ce trag urșii și atârnp de capul și de tot trupul lor ațe vopsite, tunzându-le din perii urșilor și dându-le pe acestea cu zeamă de vopseli de oameni, spre a ale avea în pază pentru împiedicarea bolilor și a deocheatului.” (Sf. Nicodim Aghioritul).
Etimologii posibile
În „Lexiconul de la Buda” este alăturat italianului „bavero” care înseamnă „guler de manta”. Ulterior, Laurean și Massim susțin că termenul reprezintă un derivat de la „bale”. Aceasta presupune că singularul ,,bauă” (!) a determinat formarea în timp a derivatului „baieră” (cu varianta „baier”). La această concluzie se ajunge prin compararea limbilor romanice: „Spaniolul babera = zgardă de căciulă, și babero = zgardă de cască sau fâșie de căciulă, care, la trebuință se aduce peste gură, și bavero = guler de manta.” Cihac stabilește că proveniența celor două cuvinte este turcească, dar baier și baieră își au originea în termeni diferiți: bagyr, baghr – ficat, inimă, intestine; bāgh, bāghy – legătură, nod, bandă. Comentând aceste explicații etimologice, Hasdeu observă: „… prin ce minune poate să fie osmanliu un cuvânt românesc de tot poporan, comun tuturor dialectelor române și care ar trebui să fie în orice caz mult mai vechi în cunoștința românilor decât otomanii” (Hasdeu 1970: 239). Șăineanu (1929) îl încadrează la ,,etimologie necunoscută”, în timp ce, în multe dintre dicționare, se stabilește că originea termenului, indiferent de variantă, este latină – din lat. bajulus, bajula (DLRM 1958, DEX 1998, 2009, NODEX 2002). O analiză detaliată a posibilelor etimologii se regăseşte la Hasdeu (1970). Autorul remarcă faptul că acest termen are o răspândire largă în subdialectele limbii române „Îl au daco-românii, macedo-românii și chiar istro-românii.” ceea ce dovedește vechimea termenului: „Latin baierul nu este. Turcesc nu poate să fie; dar totuși e turanic, adecă rămas la noi de la pecenegi sau de la cumani de prin secolul IX, înainte de separațiunea românilor în cele trei ramure.” (Hasdeu 1970: 239). În DELR, se susține că proveniența latină nu poate fi explicată nici prin intermendiul legilor fonetice, nici prin evoluția semantică a termenului: „Această etimologie nu corespunde din punct de vedere semantic, dar nici fonologic. La nivel fonologic, există două mari obstacole. În primul rând, lat. baiulus ar fi trebuit să păstreze pe u, adică să dea baiur, mai precis bajur, deoarece semivocala lat. i are echivalentul j în română (cf. jug, ajun etc.). Prin urmare, ipoteza originii din lat. baiulus nu se susține.”. Prof. Vinereanu atrage atenția asupra asemănării dintre baieră și balț care au ca punct de plecare radicalul bal-, bail-, bael-. Autorul conchide „Rom. baieră pare să provină din fondul pre-latin.”
Reflecţii finale
Veșmântul limbii unui popor ascunde multe taine. Cuvintele își caută drumul prin timp și, uneori, îl găsesc. Cert este că ne pot mărturisi multe despre trecutul nostru. Un astfel de termen este baieră. Studiul de față reprezintă o schiță de portret ce urmează să fie completat. De aceea ne propunem să revenim asupra termenului, completând potretul cuvântului.
BIBLIOGRAFIE
DEX 1998 = Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, București.
DEX 2009 = Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, București.
DLRLC = Dicționarul limbii române contemporane (1955–1957), Editura Republicii Populare Române, București.
DN 1978 = Marcu, Florin, Mânecă, Constantin (1978), Dicţionar de neologisme, ediţia a III-a, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti.
NODEX 2002 = Noul dicționar explicativ al limbii române, Editura Litera Internațional, București.
Gorovei, Artur (1915), Credinţe şi superstiţii ale poporului român, Editura Gerold & Comp Bucureşti.
Hasdeu, B.P. (1970), Etymologicum magnum romaniae, vol. II, Editura Minerva, Bucureşti.
***Lexicon Valachico-Latino-Hungarico-Germanicum (2013), Ediție electronică realizată de Maria Aldea, Daniel-Corneliu Leucuța et alii, Cluj-Napoca.
Scriban, August (1939), Dicționarul limbii românești (Etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincialisme), Editura Presa bună, Iași.
Șăineanu, Lazăr (1929), Dicționarul universal al limbei române, Editura Scrisul Românesc, Craiova.
Vinereanu, Mihai (2008), Dicţionar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, Editura Alcor Edimpex, Bucureşti.