Sergiu Ciocârlan despre părintele Nil Dorobanțu cel nebun pentru Hristos
Am primit prin grija scriitorului Sergiu Ciocârlan odată cu scrierea hagiografică închinată Sfîntului Ardealului[1] și o admirabilă strădanie întru dezvăluirea adevărului pentru luminarea minților deschise înțelegerii și venerării creștinești a unui alt trăitor excepțional al ortodoxiei românești Cuviosul Părinte Nil Dorobanțu cel nebun pentru Hristos[2]. Drept moto al cărții a ales mărturisirea formidabilului părinte: Eu nu pot fără Sfînta Liturghie, orice ar fi, ceea ce mă determină să glosez în introducerea acestor însemnări, convins de realitatea convulsionată de fărădelegi (unele contrariază chiar și spiritele atee ori liber-cugetătoare!) pe care o trăim, că toate relele ne vin tocmai pentru că majoritatea[3] semenilor mei pot trăi fără a lua parte nici măcar în duminici și-n sărbători la Sfintele Liturghii, deși se declară creștini…
Cum m-a obișnuit în celelalte scrieri ale sale, Sergiu Ciocârlan își sistematizează exemplar vasta documentație avută la îndemînă înfățișînd cititorilor două părți, prima cuprinzînd Viața Cuviosului Părinte Nil (A. 1920-1946 cu 13 capitole între care: 1. Moștenirea duhovnicească, 2. Familia Cuviosului Părinte Nil (…), 5. Vederea luminii dumnezeiești (…), 8. Student la Teologie, Drept, Litere și Filosofie (…), 10. Influența Sfîntului Iustin Martirul și Filosoful. Preocuparea pentru teologia Cuvîntului întrupat, 11. Întîlnirea proniatoare cu Părintele Arsenie. Către rugăciunea inimii. Hotărîrea de a se călugări, 12. Cartea Profetului Ioil. Nicolae intră ca frate la Mînăstirea Radu Vodă, 13. „Doamne, ce o să fie cu copilul acesta?“ Un nou povățuitor duhovnicesc – Părintele Benedict Ghiuș, B. 1947-1954 cu alte douăzeci și unu de capitole între care: 14. Tunderea în monahism (…), 16. Cele două dimensiuni: euharistică și teofanică, 17. Chipul duhovnicesc al monahului iubitor de Hristos, 18. Stareț la Mînăstirea Tarnița (…), 24. La Mînăstirile Slatina și Rarău (…), 32. În Eparhia Clujului. Reținut și anchetat de Securitate, 33. La Mînăstirile Sihăstria, Horaița, Horăicioara și Almaș, 34. În Eparhia Râmnicului și a Argeșului. În Mitropolia Banatului și C[4]. 1954-1956 cu cincisprezece capitole între care: (…) 38. „Prigonita Biserică a Vlahernei“, 39. Pătimirile Părintelui Nil, 40. Procesul, 41. Eliberarea. Dispoziția de internare la Spitalul de Neuropsihiatrie nr. 7 Iași-Socola, 42. Caterisirea (…), 45. Planul Securității de a-l compromite (…), 47. Dispoziția de compromitere. Portretul unui fericit nebun pentru Hristos, 48. Ultimii ani ai vieții. Trecerea la Domnul, 49. Nu a fost găsit în mormînt. Controversele din jurul Părintelui Nil.
Partea a doua a cărții cuprinde: A. Virtuțile: 1. Neagoniseala, 2. Nesațiul de asceză, 3. Slujirea zilnică a Sfintei Liturghii, 4. Iubitor de osteneală, 5. Bogăție de smerenie; B. Harismele: 1. Depășirea legilor firii, 2. Împrietenirea cu animalele sălbatice, 3. Întoarcerea sectanților și a stiliștilor la dreapta-credință, 4. Nebunia pentru Hristos, 5. Tămăduitor, 6. Văzător cu duhul, 7. Atragerea tinerilor la monahism, 8. Rugăciunea inimii și C. Alte fapte: 1. Cu durere și dragoste pentru mărturisitorii temnițelor comuniste, 2. Iertarea vrăjmașilor, 3. Ridicarea omului de la starea nefirească a păcatului la starea firească: canoanele „smintite“, 4. Mărturisitor în fața autorităților de stat, 5. Lupta împotriva duhurilor necurate, 7. Dragostea față de Biserică.
În Bibliografie cei interesați află trimiteri concludente la documente inedite din arhive (Arhiva Ariepiscopiei Romanului și Bacăului, Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Arhiva Păritelui Ionel Adam), la documente editate, la studii și articole, la jurnale și memorii, la lucrări generale și speciale (de exemplu Cornel Boteanu, Nil Dorobanțu, pustnicul din Crainici, Craiova, Editura Autograf, 2020), la texte tipărite din manuscrisele lăsate de pr. Nil Dorobanțu precum: Teofaniile din Pateric, Zemeș, Editura Floarea de aprilie, 2016, Cuvinte cerești, Zemeș, Editura Floarea de aprilie, 2016, Rugăciuni în prigoană, Zemeș, Editura Floarea de aprilie, 2016, Mistica, Zemeș, Editura Floarea de aprilie, 2017 etc., la înregistrări cu Victoria Perișoară, cu Elena Gârbuleț, cu monahia Anatolia Dodiță, cu pr. Proclu, cu pr. Ghelasie, cu ieroschimonahul Serafim Măciucă, la referințe electronice etc.
Necesitatea demersului publicistic întreprins de Sergiu Ciocârlan reiese generic din Introducere: Lucrarea de față se înscrie în seria proiectelor de restituire a chipului autentic de viețuire a unor Părinți duhovnicești abandonați, voit sau nu, în zona mîloasă a controverselor. Fiindcă ei reprezintă axul identitar al neamului românesc, este necesar ca viața și faptele lor să fie cunoscute publicului larg, printr-o cercetare onestă, care vizează nu doar zona biografică, ci și pe aceea a scrierilor (p. 15) și în special din capitolul 49. Nu a fost găsit în mormînt. Controversele din jurul Părintelui Nil: (…) astăzi, cînd avem posibilitatea proiectării unei perspective mai cuprinzătoare și chiar înnoitoare asupra contextului (…) de restricții și de îngrămădire a lucrărilor eclesiologice doar pe o direcție acceptată de regimul comunist (…), putem recupera chipul autentic al Părintelui Nil fără nicio teamă că el ar putea fi acuzat de neascultare (p. 346).
Formarea spirituală a celui venit pe lume în 1920 prin grija lui Dumnezeu în Terra Zeurino (Banatul Severinului), fostul ținut al dacilor liberi peste care a trecut o istorie sfîrtecată de felurite interese ostile românității, a fost influențată hotărîtor de generalul Gheorghe I. Dorobanțu, un unchi[5] patern, de lucrarea pr. prof. Ioan G. Coman Teologia Logosului în Apologiile Sfîntului Iustin Martirul și Filosoful, apărută în București, la Imprimeria Națională în 1942, de pr. Grigore Pișculescu (Gala Galaction), primul său duhovnic, de Nichifor Crainic, profesorul său la Teologie, care în prelegerile sale îi descoperise pe Sfîntul Dionisie Areopagitul, de Sfîntul Arsenie de la Prislop, care l-a inițiat în rugăciunea inimii, de pr. Nicodim Bujor, nașul său de călugărie, care i-a dat ascultarea de a cutreiera țara și de pr. Benedict Ghiuș, al doilea duhovnic pe care l-a avut.
Întrucît cuviosului părinte Nil Dorobanțu i se atribuie înainte de toate harisma nebuniei pentru Hristos (cf. titlul cărții și îndeosebi capitolul Nebunia pentru Hristos, pp. 409-434), am simțit nevoia unei rapide cercetări pentru lămurirea acestei sintagme pe care nu numai rațiunea comună tinde a o respinge, ci și unii apreciați slujitori ai altarului precum părintele Teofil Părăian:
Eu să știți că n-am pus niciodată temei pentru un nebun întru Hristos. Vreau să urmez unui înțelept întru Hristos, nu unui nebun, chiar dacă-i pentru Hristos. Nu-mi place stilul ăsta de a-I sluji lui Dumnezeu. Sfîntul Apostol Pavel – dacă într-adevăr există un stil, dacă nu-i într-adevăr o nebunie reală, că s-ar putea întîmpla și așa – vorbește de o nebunie pentru Hristos [Noi sîntem nebuni pentru Hristos (I Cor. 4, 10) – nota mea], dar în înțelesul că cel care este nebun pentru Hristos împlinește poruncile lui Dumnezeu fără să se gîndească [la] ce consecințe are aceasta pentru cei care nu cred și pentru cei care disprețuiesc împlinirea poruncilor lui Dumnezeu și pe care l-am socoti nebun.[6]
O altă părere exprimă Ioan Kovalevsky: Nu putem să nu recunoaștem […] faptul istoric că apariția [nebunilor pentru Hristos] a fost determinată de starea moralei publice din acea vreme, că era un timp care putea fi socotit, în mare măsură, al decăderii și descompunerii morale, cînd lecțiile de morală nu puteau avea o influență semnificativă, cînd trebuia acționat la modul negativ, cînd idealul moral pălea, cînd se cereau denunțate, în toată goliciunea lor, patimile, cînd virtutea trebuia deprinsă prin respingerea viciului și cînd faptele bune trebuiau învățate prin arătarea ticăloșiei. În această direcție păreau a fi îndreptate toate acele activități aparent stranii. Nu era vorba doar de o asceză individuală, ci de una socială, care presupunea o profundă cunoaștere a vieții, o extraordinară stăpînire morală de sine. Privită din acest punct de vedere, asceza nebunilor pentru Hristos ne apare nu numai foarte rațională și judicioasă, dar și de un foarte mare preț în fața lui Dumnezeu.[7]
Sfîntul Ioan Gură de Aur spunea: Nu-mi pasă dacă trec drept nebun întru Hristos. Chiar mă simt încîntat, cînd sînt făcut așa, ca și cum aș fi primit o cunună de lauri (…) Dacă eu, care trec drept nebun și propovăduitor al nebuniei, i-am înfrînt pe înțelepți, înseamnă că înțelepciunea biruitoare nu este nebunie, ci înțelepciune […] perfectă, depășind în cea mai înaltă măsură înțelepciunea cea din afară, încît aceasta să pară nebunie. [8]
Simțul comun uzează în anumite circumstanțe de expresia (a) face pe nebunul spre a indica pe cineva care, îndreptățit ori nu, încalcă voit anumite cutume, anumite limite. Mărturisesc a nu dispune de atrofierea simțului ridicolului și nici de temperamentul impulsiv necesar unor conduite de acest tip. Aceasta nu înseamnă însă că nu empatizez cu inși precum Cezar Cătălin Avrămuță supranumit Stegarul dac, absolvent al facultăților de Matematică, Management, Finanțe-bănci și Drept[9].
În ceea ce-l privește pe părintele Nil Dorobanțu, iată cum își descrie concepția de viață în Mistica:
Ne găsiți cusururi, în orice ipostază și situație ar fi, cum i-ați găsit lui Ioan Botezătorul că postea, lui Hristos că mînca și bea cu vameșii și păcătoșii, că Se dă spre hrană și băutură eternă. Întru toate vă smintiți.
De aceea nu vă trimite astăzi Hristos decît nebuni pentru numele Său, că tot sînteți smintiți și căzuți, încît nu mai aveți de unde să cădeți, din cît sînteți. Nu aveți decît să rîdeți pentru nebunia noastră, ce o facem pentru Hristos și Împărăția cerurilor. Voi rămîneți cu rîsul și cu batjocura, noi lucrăm chiar în mijlocul nopții, al prigoanei celei amare, pînă în sfîrșit, ne împlinim misiunea drepte făcînd cărările spre Hristos, ca să nu vină mînia divină peste cosmos. Voi sînteți nebuni pentru satan și pentru lume, noi sîntem nebuni pentru Hristos și pentru ceruri.
Așa că este ceva modern și actual a fi nebun azi. Dar cît de înțeleaptă și fericită este nebunia pentru Hristos! Mai înțeleaptă decît toate științele și înțelepciunile tuturor veacurilor. (…)
M-ați făcut să devin nebun, ca să mă laud singur, să propovăduiesc ce am suferit pentru Dumnezeul meu, în timp ce voi mă huliți și mă considerați ca o ciumă. Dar eu mă laud, întru dureri și suferințe, pentru Dumnezeul Care pentru mine a suferit atît de mult și încă mai suferă atît de mult și încă mai rabdă pînă la sfîrșit. În fiecare zi mor pentru Hristos și urc calvarul departe de altarele Tale, Doamne, pe care atît de mult le-am iubit. (Cf. pp. 410 și 411).
Atitudinile și faptele imputate părintelui Nil Dorobanțu de ierarhia vremii au fost certarea viețuitorilor din mînăstiri care i se părea lui că nu umblă bine în calea Domnului[10]; sustragerea cratiței cu felul doi dintr-o bucătărie a unei mînăstiri ce era în așteptarea unei inspecții patriarhale, mîncarea fiind dată de pomană[11]; faptul că predica slobod prin tot orașul [Galați] (…) îmbrăcat sărăcăcios, aproape în zdrențe, cu picioarele goale (…) Predicile lui țineau ore întregi și începeau să adune tot mai multă lume (pp. 120, 121); alungarea starețului dintr-o încăpere de la Sihăstria unde se adunaseră securiști din Tîrgu Neamț: „Înapoia mea, satană!“ (…) După ce-a plecat starețul, am rămas în cameră cîteva minute cu ofițerii de la Securitate, lămurindu-i că totuși este Dumnezeu și că toți stareții sînt niște exploatatori, pentru că ei duc mai departe starea veche de robie, analfabetism, burghezie, lăcomie și fățărnicie (p. 230); ajutorarea săracilor din satele Nechit și Borlești în timp de foamete cu trei tone de grîu, o sută de litri de ulei, șaizeci de litri de vin și cincizeci de bucăți de straie de cînepă și de lînă aflate în cămările Mînăstirii Nechit (cf. p. 243); canoanele „smintite“ date celor pe care îi spovedea (Acei oameni care voiau să se omoare și veneau la mine pentru a se spovedi primeau canonul de a posti luni, miercuri și vineri pînă la ceasul al IX-lea din zi, să muncească în aceste zile la săraci, gratuit, să nu bea țuică, să gîndească la ororile morții, la judecata lui Dumnezeu și la chinurile iadului, să numere firele de iarbă pe o distanță de o palmă pentru a-și da seama de veșnicia pedepselor în iad[12] etc.); ridicarea crucilor de lemn pe unde ajungea: mergea prin munți, se urca prin brazi, punea cruci mari prin vîrful brazilor, ca să vadă cei care-l urmăreau că uite pe-aici a trecut Nil[13]; neacceptarea plății pentru slujbele făcute (mulți stareți și starețe s-au supărat pe el și chiar l-au amenințat sau l-au izgonit din mînăstire din această cauză, căci el slujea numai pentru „casieria lui Hristos“ (…); pe cînd avea 27 de ani și era la Mînăstirea Radu Vodă lîngă ușă avea o găleată plină de bani, la care se uita ca la un gunoi – după mărturia părintelui Nicolae Bordașiu. Cf. p. 366; „La 25 aprilie 1953 am fost dat afară cu bătaie din Mînăstirea Nicula pentru că nu luam bani“[14]) ș.a.m.d.
Și securitatea se declara contrariată de comportamentul și de declarațiile părintelui. Astfel, cu ocazia unei manifestații impuse de regim la un 23 august părintele Nil Dorobanțu a luat o icoană și a ieșit cu ea alături de manifestanții care purtau portrete cu Gheorghiu Dej, Teohari Georgescu, Ana Pauker etc. La sfîrșit, el a dus icoana înapoi în biserică, în timp ce manifestanții și-au trîntit de-a valma panourile într-un camion. Explicația „nebunului“ a fost: Ca să le arăt și să vă arăt că nu-s comuniști adevărați! Păi, dacă ai plecat cu Gheorghiu Dej, ai strigat „trăiască Gheorghiu Dej, cutare, și acolo, la mașină, îi arunci așa“[15]. Informatorului „CIB“ îi spune că o fată care se îndrăgostise de el s-a spînzurat simțindu-se nedorită; de aceea, el s-a hotărît să intre în monahism fiind încins cu frînghia cu care se spînzurase tînăra (cf. pp. 418, 419); într-o anchetă a securității din Bacău declară: menționez că doresc din tot sufletul și ca stăpînirea să pună icoana și crucea „proletarului“ Hristos Dumnezeu, întîia dată la Securitate, al doilea la Miliție, al treilea la pușcărie și al patrulea pe toate străzile, gardurile, [în toate] pădurile și în tot locul stăpînirii lui Hristos, Care e pretutindeni[16]. La aceste manifestări și declarații adaug și publicarea în ziarul „România liberă“ nr. 6941 din 10 februarie 1967 a următorului anunț mortuar referitor chiar la el: Colegii de la Facultatea de Teologie transmit sincere condoleanțe familiei preotului Nil Dorobanțu (p. 313); în cireșar 1953, aflîndu-se la Mînăstirea Sihăstria, a răspuns unei provocări ieșind din altar îmbrăcat în veșminte [preoțești], scos de la Sf[înta] Liturghie la judecata securității din Neamț (…) am dat cu agheasmă și cu ulei de la sf[întul] maslu pe atei. Au fugit, cu diavoli cu tot[17].
Interpretate în cheie laică, toate faptele, conduitele și declarațiile monahului rămas fără mînăstire și în cele din urmă caterisit au condus autoritățile la hotărîrea de a-l trimite în cîteva rînduri la spitale cu secții de boli nervoase. Așa s-a întîmplat în 23 prier 1956, în Săptămîna Pătimirilor, cînd o echipă medicală condusă de dr. Brânzei Petre, medic consultant principal de la Spitalul de Neuropsihiatrie Socola, a purces la examinarea profesionistă a „pacientului“. În final, i-au spus că ei ar vrea să-l salveze, însă dosarul [lui] conține prea multe dovezi acuzatoare ca să se poată face ceva [18]. Părintele Nil însă le-a răspuns cu o compasiune sinceră: „N-am nevoie de salvarea voastră, că Hristos ne va scăpa și pre mine, și pre voi, căci sînteți în mai grea situație.“[19] Medicii au analizat corect realitatea și au dispus eliberarea „pacientului“. Securitatea a încercat totuși racolarea ca informator: Era Sîmbăta Mare. Se auzeau clopote undeva departe. Însă mai erau destule piedici ca să scap. Trebuia să fiu dus cu duba morții la nebuni. Însă Hristos a făcut și de data aceasta minuni, că niciodată nu m-a părăsit pe mine Hristos, ci m-a dus la alți ighemoni, care să mă dăscălească sau să mă pună să dau cine știe ce declarații. Însă și eu aș fi ripostat, că doar ce-ar putea să dea un nebun![20]
Ceea ce le scăpa atît celor care administrau Biserica în acele vremuri de restriște cît și laicilor – în special oamenilor securității și medicilor – creștinilor de rînd nu le scăpa: frumusețea omului lăuntric, curățit și luminat, pășind hotărît spre asemănarea cu Hristos. Aceasta îi atrăgea în chip deosebit. „Și nu te-ai mai fi despărțit – mărturisea maica Zorica Manea –, nu-ți mai venea să pleci ca să te desparți de el. Nu. Avea un magnet, ceva, lucrare dumnezeiască era[21]. Prin urmare, conchide Sergiu Ciocârlan: cu adevărat harul era cel care făcea ca norodul să-l urmeze (p. 451).
O altă harismă a cuviosului Nil Dorobanțu a fost iertarea vrăjmașilor. Îndurînd bătăi, nedreptăți culminînd cu perioade de închisoare, el consemna: Simțeam că-mi tot iubesc vrăjmașii. Chiar pe ighemonii anchetatori i-am întîlnit cu bucurie. Și custodiile, parcă îmi erau prieteni de cînd lumea. Cît de bun este Dumnezeu și ce minuni face El întru toate Tainele Sale! Îmi dădea mîngîierea iubirii de dușmani.[22] Ba chiar compune rugăciuni anume: Te iubesc veșnic, Iisuse dulce! Mi-ai dat atîta iubire, ca să-mi iubesc și dușmanii și să mă sacrific pentru semeni[23]. Înaintînd sub protecția Duhului Sfînt, mărturisește: mi s-a descoperit să mă rog pentru dușmani și chiar pentru prigonitorii clerici sau laici[24]. O scenă de Pateric n-ar putea fi omisă din nicio referire la acest om al lui Dumnezeu: În noaptea de 3 ianuarie 1956, Părintele Nil a fost arestat în Buhalnița. La lumina unei lanterne, loviturile curgeau precis în cap, [în] ceafă și [peste] umeri. Părintele Nil a sucit degetul celui ce ținea lanterna, reușind să stingă lumina, altfel fiind în pericol de a fi omorît. În întuneric, era în continuare bătut, însă loviturile nu mai aveau ținta precisă. Aceia dădeau cu paturile armelor și cu pumnii pe unde nimereau, iar Părintele Nil se agăța de mîinile lor și le săruta. Securiștii și milițienii l-au bătut cumplit pînă a leșinat[25] (p. 464).
Cuviosul părinte Nil Dorobanțu era conștient că neamul nostru e ales prin martiraj, credință și suferință (p. 459) și că eu sînt ca un simbol pentru vremea ce va să fie, avangarda de sacrificiu, iar voi veți veni de silă. Suim din greu calvarul (…) Sîntem pentru sacrificiu, ne așteaptă multe prigoane (p. 462). Frazele sale sună dureros de actual.
Modul de viață al părintelui descris de Sergiu Ciocârlan era în clopotnițe și în grajduri, în încăperi pe care alții nu le primeau (p. 361). Metaforic, chilia sa era pretutindeni, dar mai ales înlăuntru. Purta cu sine chilia, acolo se nevoia neștiut de nimeni și atît de mare preț punea pe nevăzuta chilie, încît cea văzută își pierdea sensul. Puțini au înțeles acest fel total de nevoință, această ieșire cu toată libertatea din buna rînduială monahală, căci a avea o chilie este firesc pentru orice monah. Părintele Nil însă nu era orice fel de monah, ci unul viețuind dincolo de marginile obișnuințelor noastre de înțelegere, un monah atît de osîrduitor, încît nu putea deveni model de viețuire monahală într-o obște, ci doar pildă de rîvnă duhovnicească. Avînd harisma nebuniei pentru Hristos, Părintele nu era normativ. Viețuind dincolo de norme, dincolo de organizarea monahală, era cît se poate de monahal. Tocmai aici e paradoxul (p. 363). Ca și alți mari asceți, Părintele Nil se dezlipise de orice confort, de orice înlesnire a vieții. Umbla desculț, dormea pe jos, oriunde se afla, fie în pădure, fie în chilie. „Numai jos dormea – mărturisește maica Heruvima Petrea. Și zice: «Să nu spui cum găsești!» Numai pe mine mă chema ca să-i fac patul acolo“ (p. 374). Avînd ca modele pe Iisus Hristos (a postit 40 de zile și n-a băut decît oțet și fiere pentru noi), pe Sfîntul Ion Botezătorul (nu s-a hrănit toată viața decît cu acride [atenție: nu cu „lăcuste“ cum a rămas eronat scris cuvîntul în Evanghelii!] și miere), pe Maria Egipteanca (s-a hrănit 47 de ani cu 3 ½ pîini), pe (Sfîntul Marcu din Atena din Muntele Francisc n-a mîncat 90 de ani) și pe Sfîntul Paisie cel Mare (n-a mîncat 70 de ani decît Sfinte Taine), cuviosul monah mînca foarte puțin (în 1952 la Schitul Măgura Ocnei „în fiecare zi îi duceam la ora 15 o prescură și o cană de agheasmă și mi-a poruncit să-i spun maicii starețe că mănîncă, dar el nu mînca mai nimic“[26]; „În toată perioada cît am stat ca pustnic, de la 9 septembrie 1955 și pînă la data la care am fost arestat (3 ianuarie 1956), nu am fost alimentat de nimeni, atît eu, cît și maica Maria Cojocaru, zisă Acojocăriței, hrănindu-ne doar cu Sfintele Taine ce le aveam asupra noastră“[27]).
Încercînd să mă apropii de această biografie excepțională prin intermediul foarte bine documentatei hagiografii a lui Sergiu Ciocârlan, mărturisesc a fi încercat sentimente și gînduri greu de redat în cuvinte. Cum să nu pui pe seama unui sfînt vindecări precum acelea mărturisite de Cecilia Hîrnea ori de Nicușor Grosu (cf. p. 435)? Cum să nu accepți lucrarea Harului dumnezeiesc prin cel despre care maica Paula Robu de la Mînăstirea Suzana mărturisea: La mînăstire veneau femei multe. Pe cele cu avorturi, Părintele le vedea în vedenie, pline de sînge, de departe (p. 441)? Oare nu ca oricare plăcut apostol al lui Dumnezeu ori precum ceilalți sfinți trecuți în calendar proceda și Cuviosul Părinte Nil Dorobanțu: (…) nu terminam cuvîntul propovăduitor pînă nu pierea satan din toți. Cuvîntul fugărea pe diavol, că era cuvînt ceresc în trezvie, în picioare, cu început și sfîrșit bine determinat, clar. Se transformau toți sub ochii mei. Îi mărturiseam individual și-i dezlegam și-i cuminecam. Făceam exorcismele și blestemele contra demonilor, făceam Sfîntul Maslu, îi stropeam cu agheasmă etc. Nu rămînea niciunul cu diavoli sau cu întuneric[28]?
Pătimirile Cuviosului Ieroschimonah Nil Dorobanțu similare celor mucenicești și nenumăratele mărturisiri publice consemnate de conștiințe treze cărora li se adaugă cele scrise chiar de el probabil vor fi curînd luate în considerare de cei îndrituiți întru canonizare.
Nu cred a se afla o încheiere mai potrivită a acestor rînduri decît o pagină din Mistica lăsată în manuscris de fericitul nebun întru Hristos, ilustrîndu-i și talentul scriitoricesc:
De aceea se dă și dezlegarea tîlharului azi; precum și Euharistia chiar de pe Cruce, amestecată cu sudoare, cu lacrimi și cu noroi; între călăi, tîlhari, farisei și caiafe[29]. Iată de ce Hristos Se lasă azi să fie slujit între zăbrele, în catacombe, în crăpăturile pămîntului, între mii de primejdii grele. Cuvintele tîlharului „Pomenește-mă, Doamne, cînd vei veni întru împărăția Ta!“ au răspunsul direct al lui Hristos: „Azi vei fi cu Mine în Rai!“ De aceea nu-i de mirare că au ajuns prețioase pentru noi, păcătoșii, azi. Strigătul tîlharului din dreapta cuprinde o cheie a ușilor Raiului. Și cu adevărat ele sînt cheia Împărăției Cerurilor,[30] că noi, tîlharii cei de pe urmă, care ne zbatem cu Hristos pe Cruce, credem în Hristos așa precum nici ucenicii lui Hristos nu mai cred azi,[31] că Petru din nou s-a lepădat, Iuda a vîndut, Natanael a zis că nu-i nimic bun în Nazaret, Toma n-a crezut pînă a văzut[32] și ceilalți au fugit. Azi însă e mai rău, că sînt cu Hristos și în casa Lui[33] falși ucenici simoniaci și nicolaiți[34]. Dar noi, tîlharii de pe urmă, Îl apărăm pe Acest[35] Hristos, lepădat de toți; pe Acest torturat Îl iubim; pe Acest[36] Străin Îl purtăm la sînul nostru, Cel Ce[37] ne poartă cu întreg cosmosul pre palme; pe Acest[38] Răstignit Îl îmbrățișăm și-L dăm la toți spre împărtășit, pogorîndu-L de pe Sfînta Cruce și scoțîndu-I spinii și piroanele; Îl punem în giulgiu nou și în mormintele inimilor noastre împilate, ca să învie printre strejarii simțurilor, la miezul nopții păcatului; pre Acest[39] Pironit între făcătorii de rele noi Îl predicăm ca pe[40] Cel mai bun: „gustați și vedeți, că bun este Hristos!“. Pre Acest[41] Lepădat pînă și de Tatăl: „Eli, Eli, lama sabachtani!“, noi Îl luăm ca pe o comoară dumnezeiască. Îl recunoaștem nevinovat pre Cel acuzat și înjurat de toți; Îl numim Dumnezeu și Stăpîn pe Cel alungat de stăpînirile lumii acesteia deșarte. Ne rugăm Aceluia Care Se roagă la ușa noastră: „Iată, Eu stau la ușă și bat… N-aveți ceva de mîncare?… Mi-e sete… Fiul Omului n-are unde să-Și plece capul“. Pe Cel Care nu-i azi primit în nicio împărăție Îl rugăm să ne pomenească în Împărăția Sa. Iată de ce ne punem viața în joc pentru Hristos pentru că știm precis că El e Dumnezeu. Îl auzim vorbind, Îl vedem, Îl simțim, Îl gustăm, Îl iubim cu frenezie. Amin. Vino, Doamne Iisuse. (Cf. pp. 376-378).
Strîmbeni, 23 florar 2025
Note:
[1] V. https://limbaromana.org/revista/sfintul-arsenie-de-la-prislop/
[2] Pe pagina de titlu se află precizarea: „Tipărită cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului † SERAFIM Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord“ și anul 2024. De pe pagina unde, de regulă, ar fi trebuit să găsim caseta tehnică s-a omis denumirea editurii, menționîndu-se „Corectura: drd. Nicolae-Toma Posa și Dimitrie Dalidis“, „Schiță: Iconarul Andrei Nuțu“ și ISBN 978-973-0-41261-1. Lucrarea are 508 pagini.
[3] De pildă, pentru amatorii de statistici definesc termenul referindu-mă la recent desfășuratele slujbe speciale din Săptămîna pătimirilor, culminînd cu cea din Noaptea Învierii. La această slujbă, la biserica de cartier bucureștean de care aparțin cu hramul Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, din aproximativ o mie de credincioși adunați pe stradă și în curtea lăcașului am rămas pînă la ora 4 cînd am fost miruiți circa o sută. Cei mai mulți doar și-au aprins lumînările de la cei doi preoți și s-au retras la casele lor la odihnă sau la petrecere… Situația se repetă an de an, exceptînd anul de pomină al plandemoniei cînd, așa cum am scris cu indignare la timpul potrivit într-unul dintre articolele mele, m-am trezit singur la miezul nopții dinaintea porților încuiate ale bisericii înfruntînd un echipaj al poliției…
[4] În Cuprins a fost trecut greșit „B.“ (p. 10).
[5] Referitor la rudele lui Nicolae, cel mai mic dintre cei patru copii ai soților Dumitru și Ana Dorobanțu, Sergiu Ciocârlan ne informează grăbit la pagina 28 a cărții: avea doi unchi din partea tatălui: Gheorghe I. Dorobanțu (…) și Elena Orleanu (sic!). Din partea mamei mai avea doi unchi (…): Dumitru Morjan (…) și Ioana Morjan (sic!). Desigur, mă văd nevoit să precizez că Elena Orleanu și Ioana Morjan îi erau mătuși!
[6] Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Cluj-Napoca, Editura Teognost, 2001, pp. 95-96, apud. https://doxologia.ro/ce-e-nebunia-pentru-hristos
[7] https://www.crestinortodox.ro/editoriale/nebunia-intru-hristos-70108.html
[8] Citat de același, cf. supra.
[10] Cf. Arhimandrit dr. Ioasaf Popa, Patericul Mînăstirii Ciolanu (adică viețile unor monahi îmbunătățiți), București, Editura Valahia, p. 98, citat la p. 411.
[11] Cf. Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fond Penal, dosar 0022170, vol. 3, f. 16. Citatul este dat la p. 432.
[12] Idem, dosar 0046513, vol. I, ff.24v-25. Citat în nota 864 de la pagina 466.
[13] Cf. înregistrarea „Despre Ieroschimonahul Nil Dorobanțu – Ne vorbește Elena Gârbuleț“, de la 2:00 la 2:16. Trimitere de la nota 878, aflată la pagina 479.
[14] Cf. Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fond Penal, dosar 0046513, vol. 1, f. 31v. Citatul este dat la p. 367.
[15] Cf. înregistrarea „Despre Ieroschimonahul Nil Dorobanțu – Ne vorbește Arhimandritul Melchisedec Suparschi“ de la 10:21 la 11:38. Trimitere de la p. 418.
[16] Am eliminat tacit patru virgule și am tehnoredactat cu majusculă pronumele referitor la Hristos. Este una dintre cele cu puțin peste optzeci de abateri cărora li se adaugă cele treisprezece scăpări tehnoredacționale.
[17] Arhiva Părintelui Ionel Adam, citată la p. 477.
[18] Fraza conține o propoziție eronată: „ca să poate face ceva“!
[19] Arhiva Părintelui Ionel Adam, citată la p. 423.
[20] Idem, f. 23. Citatul figurează la p. 424.
[21] Cf. înregistrarea „Mărturia maicii Zorica Manea despre părintele Nil Dorobanțu“, de la 0:15 la 0:25. Citatul se află la p. 451.
[22] Arhiva Părintelui Ionel Adam, citată la p. 460.
[23] V. Rugăciuni în prigoană, p. 78, citată în nota 854 de la p. 460.
[24] Arhiva Părintelui Ionel Adam, citată la p. 464.
[25] Am intervenit stilistic prin paranteze drepte și logic, mutînd în prezentarea făcută la sfîrșit, ca încheiere, a doua frază a acestui citat.
[26] Ieroschimonahul Nil Dorobanțu, Nebun pentru Hristos…, p. 125. Citatul este indicat în nota 716 de la p. 372.
[27] Cf. Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fond Penal, dosar 0022170, vol. 1, f. 17v. Citatul este dat în nota 718 de la p. 373.
[28] Arhiva Părintelui Ionel Adam, Mistica, f. 10, citată la p. 442.
[29] Aici este probabil o lecțiune greșită, căci enumerația e terminată cu un termen inexistent în DEX: „caiale“.
[30] Aici am înlocuit punctul cu virgula pentru a corecta subordonarea cauzală față de regenta precedentă.
[31] Idem.
[32] Am eliminat virgula dinainte conjuncției.
[33] Am utilizat pronumele sinonim în locul posesivului „Sa“ pentru a elimina cacofonia.
[34] Pe https://forum.teologie.net/viewtopic.php?t=1041 găsesc o explicație a termenului semnată protosinghel datată 4 septembrie 2012: Se pare că erau nişte eretici de orientare gnostică, care spuneau că Hristos nu a fost om adevărat, ci doar Dumnezeu şi o arătare de om. Este ştiut faptul că gnosticii detestă materia şi nu puteau înţelege cum Dumnezeu Cel atot-pur, putea să se unească cu materia rea şi stricăcioasă. Tocmai de aceea şi Ioan Evanghelistul spune la 2 Ioan 1:7, „Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.“ Se pare că aceşti eretici se considerau urmaşi ai lui Nicolae, prozelitul din Antiohia, care devenise unul din primii 7 diaconi. Nu se ştie care a fost aportul lui Nicolae la apariţia acestei erezii, dar Biserica nu-l numără totuşi în rîndul sfinţilor.
[35] Am tehnoredactat cu majusculă.
[36] Idem.
[37] Am corectat scriind cu majusculă și al doilea element al pronumelui compus.
[38] Idem, v. supra 32.
[39] Idem.
[40] Am îndreptat omisiunea prepoziției.
[41] Idem, v. supra.