Termenul „hotar” generează cuvinte sub semnul paradoxului: dacă hotarul în sine implică situarea într-o zonă spațială intermediară, hotărârea înseamnă decizia cuiva de a fixa propriile limite sau de a le împinge cât de departe se poate sau de la impune altcuiva, în mod ferm, margini. Hotarul ține de spațiu, de timp, dar și de libertatea de mișcare pe care ne-o asumăm în cadrul unor limite existențiale date prin destin.
Referindu-se la specificul limbii române, Nichita Stănescu situa vorbirea despre aceasta în sfera sărbătorii: „A vorbi despre limba în care gândești, a gândi – gândire nu se poate face decât numai într-o limbă – în cazul nostru, a vorbi despre limba română este ca o duminică.” Când stai față în față cu anumite cuvinte care ne definesc ființa, care ne oglindesc identitatea, nu poți decât să îi dai dreptate. Un astfel de termen este, pentru mine, „vatra”. Articolul urmărește relația dintre sensurile termenului și rosturile acestui spațiu sacru în comunitățile autohtone.
Cel care a gândit și cu dragoste fierbinte și entuziasm s-a dăruit idealului pentru luminarea țăranilor și pentru ridicarea nivelului de viață de pe Valea Teleajenului, în Teișani, a fost Dumitru I. Brezeanu. Cu forța de muncă a tinereții sale, cu larga înțelegere a realității, cu dragoste pentru țărani, el și-a închinat întreaga viață ridicării satului românesc. A fost perfect conștient că numai prin cultură țăranul poate eleva și își poate organiza viața la un nivel superior cerut de timpurile noastre.