Motto:„ Mă-ntorc de acum spre
vatra-n lumină.
Adâncile mele
orzuri se-nchină.”
Lucian Blaga
La obârșiile cuvântului
Existența acestui cuvânt în limba albaneză a constituit, în general, dovada că „vatra” reprezintă unul dintre termenii care au supraviețuit din fondul autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9; Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32; Candrea; Skok, ZRPh., LIV, 202; Rosetti, II, 124; Pușcariu, Lr., 179). Cihac și Pascu susțin că provine din limba albaneză. Profesorul Mihai Vinereanu stabilește relația cu indoeuropeana: „În poziţie accentuată, în interiorul cuvântului *ā (lung) a rămas a. Rom. vatră provine, după cum am mai spus, din PIE *(u)āter ‘foc, vatră’ (IEW, 69): alb. vatrë, votër ‘vatră’”. Dicționarul onomastic consemnează o serie de forme derivate devenite nume (Veatreș, Veatruș, Vetriș, Vetrișani), în timp ce alte lucrări lexicografice înregistrează termeni care au la bază substantivul „vatră”: vătrar, vătrai, vătrărel, vetriță, vetrișoară, vătrăiaș, vătrariță, vătraș.
Funcționarea în structuri „înghețate”
Multe dintre expresiile și locuțiunile care au în centru acest termen relevă importanța pe care „vatra” o avea în comunitățile autohtone:
A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva
A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar
A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi
A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră = a lua tot
A se prinde cu mâinile de vatră = a ajunge la o stare materială foarte bună; a deveni bogat
A se muta de pe vatră pe cuptor = a-și petrece vremea fără nici un rost; a trândăvi; a lenevi
A rămâne cu sluta în ~ = a rămâne cu fata nemăritată
A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată
Sensuri și rosturi
Termenul desemnează partea cuptorului unde se face focul și, în vechile case țărănești, suprafața cu aspect plan, care prelungește cuptorul în afară și pe care se poate sta sau dormi. Multe superstiții se leagă de acest spațiu sacru: înainte de a se pune pâine în cuptor, se face cruce la gura cuptorului cu lopata; nu se consumă pâinea uitată în vatră ca să nu uite și oamenii de tine; în schimb, pâinea aceasta slujește farmecelor menite să oprească măritișul unor fete; după scoaterea pâinii din cuptor se aruncă lemne în foc, pentru a avea pe lumea cealaltă scară de urcat la cer; se spune că nu este bine să numeri pâinea din vatră, din cauză că atragi moartea. Legată de foc, vatra întruchipează un centru al casei, de care se leagă obiceiuri specifice riturilor de trecere. La nașterea copilului, moașa trebuia să înconjoare de trei ori vatra, ținând în brațe pruncul. În zona Transilvaniei, moașa atingea copilul de ușă și de vatră, rostind următoarele cuvinte: „Să fii bun, să taci ca cuptorul ca vatra, ca ușa.”. Practicile apotropaice se relaționează cu vatra: pentru îndepărtarea spiritelor rele din preajma pruncului, era aprinsă o lumânare de ceară curată la hornul vetrei. Nașterea însăși avea loc în apropierea vetrei sau chiar pe vatră. Placenta se îngropa în interiorul casei, aproape de vatră sau la pragul casei. Când mireasa intră în casa mirelui, pune pe vatra focului o bucată de colac, uns cu miere, cu scopul de a îmbuna sufletele strămoșilor.
Al doilea sens fundamental se referă la spațiul central al unei așezări. Riturile de întemeiere aveau, în societatea tradițională, multiple semnificații: „Teritoriul satului întemeiat se delimita cu hotar și devenea vatră a așezării, împrejurul căreia se trăgea o brazdă cu plugul cu doi boi, spre a fi feriți de boli, mai ales de ciumă.” (Cojocaru 2014: 39). În centrul vetrei sătești, se afla biserica – axis mundi. Conform altor tradiții, hotarele unui sat erau demarcate în funcție de locul de unde se auzea toaca de lemn a bisericii, situate în mijlocul vetrei satului.
În loc de concluzii
A vorbi despre unele cuvinte din limba română echivalează cu o călătorie simbolică spre ceea ce ne definește, spre ceea ce ne face unici. Vatra este, în mentalitatea autohtonă, un centru, al casei sau al satului. În acest spațiu sacru se oficiază ritualuri care îi validează conotațiile pozitive.
Bibliografie:
Nicolae Cojocaru, Tradițiile de întemeiere la români, în „Philologia”, Academia de Științe a Moldovei, 2014, Chișinău.
Andrei Gorovei, Credințe și superstiții ale poporului român, Editura Grai și suflet – Cultura națională, 2003, București.
Fl. Marian, Nunta la români, vol. 2, Editura Saeculum Vizual, 2008, București.
Fl. Marian, Nașterea la români, Editura Saeculum, 2009, București.
Elena Șișcanu, Rolul și locul casei în manifestările spirituale – obiceiuri, credințe, rituri în legătură cu nașterea, în „Buletin Științific. Revistă de Etnografie, Științele Naturii și Muzeologie”, volumul 21 (34)
