Editorial
Evoluția limbii reflectă calea spre desăvârșire a spiritului uman. Astfel, perceperea diferenței dintre entitățile animate și cele inanimate a precedat pe cea în care gândirea umană a început să pună…
Evoluția limbii reflectă calea spre desăvârșire a spiritului uman. Astfel, perceperea diferenței dintre entitățile animate și cele inanimate a precedat pe cea în care gândirea umană a început să pună…
Articolul de față analizează etimologia cuvântului Crăciun. Originea acestui cuvânt a fost discutată, de-a lungul timpului, de mai mulți lingviști, dar cu rezultate minime. Încercările de a-i găsi o etimologie…
Argumentul cercetează originea limbii române dintr-o perspectivă nouă. Dat fiind faptul că cea mai mare parte (86%) a lexicului românesc nu poate fi explicat prin latină și nu are cognați…
În articolul de față fac o trecere în revistă a lipsurilor fundamentale ale primului volum din Dicționarul etimologic al Academiei (literele A și B) care este elaborat pe principii vechi,…
S-a vorbit mult despre specificul românesc și s-a încercat în fel și chip să fie definit, cu mai mult sau mai puțin succes. În cele ce urmează, în cuvinte puține…
Scopul acestei reviste este acela de a dezvălui aspecte mai puțin cunoscute care țin de adevăruri legate de spiritualitatea, limba și cultura românească. Studii de istoria limbii vor prezenta limba…