Pe urmele lui Gheorghe Ilie Berindei

Am avut vineri 11 brumărel 2024 privilegiul unei vizite de documentare pe urmele pictorului Gheorghe Ilie Berindei – despre care am publicat un articol în paginile „Revistei de lingvistică și cultură românească“[1] – la locuința uneia dintre fiicele sale, Elisabeta Pătuleanu, al cărei soț este pr. prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu.

Casa mi-a apărut ca un muzeu minunat însuflețit de prezența și de frazele gazdei, fiecare încăpere, fiecare perete, fiecare colț purtînd pecețile nobilei îndeletniciri a pictorului.

Amatoristic, voi lăsa camera aparatului telefonic să depună mărturie despre arta lui Gheorghe Ilie Berindei, inserînd cîteva impresii sub fotografii.

De peste tot, Dumnezeu ne veghează pașii, vorbele, sentimentele.

Dinaintea acestui tablou, pe care era cît pe-aci să-l trecem cu vederea ca pe o natură statică oarecare, presbitera Elisabeta Pătuleanu ne-a atras atenția: este un preot îngenunchiat în rugăciune

În centru Tripticul Sfînta Treime: stînga sus Tatăl, Fiul lîngă El, cu rubiniul sîngelui jertfit pentru omenire, iar dedesubtul ambilor Sfîntul Duh, Mîngîietorul trimis la Cincizecime spre împlinirea mesajului divin cu lumina înțelegerii pentru toate mințile și inimile deschise.

Aparent abstracta alcătuire plastică policromă reprezintă lumînări aprinse preînchipuind unirea pămîntesc-cerească prin lumina rugăciunii.

Sus: Cele șapte Taine, închipuite ca petale de lumină; dedesubt: peisaj urban

Emoții estetice inedite: realizări plastice neexpuse încă

Sus: „Trei tablouri într-unul“ cum s-a exprimat gazda. „Îmi place cel mai mult“ – a adăugat domnia sa.

Gheorghe Ilie Berindei caricaturist: profesorii de la facultate ai pictorului

O soție și o mamă exemplară – Nona (Gologan) Berindei

Din nou copleșitoare, eterne Taine divine rezultînd din dialogurile permanente ale artistului cu Dumnezeu: „Opera lui Berindei ne propune o perspectivă proprie asupra unui subiect vechi: arta care conlucrează cu religiosul, întru apropierea de divinitate, devine o simbioză numită estetică teologică“ (Cristian Vechiu).

Cele trei fiice ale familiei Berindei. Prima din stînga este Elisabeta

Filă dintr-un caiet model de științe naturale al elevului de clasa a VI-a Berindei Gheorghe

O oază de frumos în casa-muzeu: un covor tradițional…

În recipient – o băutură călugărească obținută dintr-o plantă rară: schinduc (Conioselinum vaginatum), erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe-verzui, cu fructele ovale, aromatice. „Se spune că schinducul este ginsengul României“ cf. Florentina Buzenschi, de la Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț (https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/tuica-cu-schinduc-ginsengul-romaniei-licoarea-2230018.html ).

Vizita a continuat dinaintea unui păhăruț din miraculoasa băutură cu schinduc, iar discuția s-a îndreptat și spre alte domenii: despre unchiul mamei lui Gheorghe Ilie Berindei, Ilie Miron Cristea, primul patriarh al României, autor al tezei de doctorat în limba maghiară conscrată vieții și operei lui Mihai Eminescu – acesta este, de fapt, primul studiu critic dedicat genialului creator. Traducerea lucrării a apărut sub titlul Eminescu – viața și opera, destul de îngrijit, în București, la Editura Basilica în 2019, redactor fiind pr. Sorin-Vasile Tancău. Mi s-a împrumurat această lucrare din care redau o pagină, studiul fiind puțin cunoscut specialiștilor (în note voi aduce unele îndreptări necesare):

[…] „sînt neobișnuite și comparațiile: totul piere ca umbra-n întuneric, perdelele-ncrețite care scînteie ca bruma, s-o iubești ca un copil, cînd ea-i rece și cu toane, ca și luna lui april etc. Moratea e un înger cu părul blond și des. Este clasică și comparația cu lucrurile omenești: o istorie scrisă pe apă[2], sau isteț ca un proverb. El își culege comparațiile din natură și din viața de toate zilele[3] și puțin din domeniul artelor și al tehnicii.

Caracteristic stilului poetului sînt și personificările: pădurea suspină, ecoul rîde de blîndele plîngeri a[le][4] junilor amanți, Rîul sfînt ne povestește cu-ale undelor lui gure de-a izvorului său taină despre vremi apuse, sure. Uraganu-acum aleargă pîn-ce caii lui îi crapă. – Bani n-am mai văzut de-un secol! Te-aș privi o viață-întreagă, arde-n candel-o lumină, cît un sîmbure de mac etc.

Limba lui Eminescu nu este însă exclusiv populară, ci e inspirată și din izvorul de cuvinte al scrierilor vechi, pe care le împrospătează. Totuși,[5] izvorul lui cel mai autentic a fost vorbirea poporului. Așa. El introduce cuvinte ca: încalte[6], ariniș, păienjeniș, zimț, rugă, pală, bănat, rariște, muma, bălaie, ivăr, licăr, cîlți, iezetură, laiță, cîrd, tăpșan, prăvălatic, huceag, alinta, hîd[7], cordea, greș, prisacă, hîtru, afînat[8], molcom, hățaș, țarină, merinde, păs, feri etc.

Niciun poet n-a folosit atîtea regionalisme ca Eminescu, începînd cu expresiile moldovenești pînă la cele bănățene: eu mi-s, noi ni-s (p. 96).

Cu interes am împrumutat de la gazdă și o monografie aflată la vedere, pe o măsuță: Ilie Șandru, Valentin Borda, Un nume pentru istorie – Patriarhul Elie Miron Cristea, Tîrgu-Mureș, Casa de Editură Petru Maior, 1998. Citind-o, am folosit-o într-o recenzie pe care o aveam în lucru pentru numărul 42 / răpciune 2024 al „Revistei de lingvistică și cultură românească“ la cartea „Lumina din tine să nu fie întuneric“. O perspectivă ortodoxă asupra francmasoneriei. Reiau contextul: Lista francmasonilor include și pe primul patriarh al României, Ilie Miron Cristea (1868-1939), fiu de țărani toplițeni, ajuns cărturar erudit, activist de frunte al societății patriotice ASTRA, autor la 27 de ani al unei teze de doctorat elaborate în limba maghiară și susținute la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Regale din Budapesta Eminescu, viața și opera. Studiu asupra unor creații mai noi în literatura română (1895) – lucrarea constituie prima treaptă a ceea ce avea să devină abia peste cîteva decenii eminescologia. Participant adînc implicat în mărețul act al unirii pecetluit de marea adunare populară de la Alba Iulia de duminică 18 noiembrie / 1 decembrie 1918 – în calitate pe-atunci de episcop al Caransebeșului, a oficiat slujba ortodoxă și a înălțat o răscolitoare rugăciune de mulțumire Proniei Cerești (Ioan Rusu Abrudeanu afirma că a stors lacrimi de bucurie din ochii tuturor celor de față) –, Ilie Miron Cristea și-a făcut publică opinia despre oculta organizație: Francmasoneria nu este o sectă potrivită cu ideea națională, ci, dimpotrivă, este toată pătrunsă de tendințe internaționale. De aceea, oamenii aceștia chiar cînd spun că sînt români nu trebuie crezuți, fiindcă n-au suflet de români („Universul“, an XLIX, nr. 81, 1932). Autorii volumului monografic din care am citat precizează că la Arhivele Naționale și în Arhivele de la Caransebeș, Sibiu, Cluj-Napoca și Tîrgu-Mureș există cincizeci de dosare ale Fondului Miron Cristea, care stau mărturie pentru întreaga sa activitate titanică, dăruită Bisericii și Neamului.[9]

În fine, profitînd de prezența soțului doamnei Elisabeta Pătuleanu, pr. prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, am aflat că sfinția sa este parohul unui lăcaș-monument istoric: Biserica Sfîntul Nicolae Udricani. Cu generozitate, am intrat în posesia volumului II al lucrării Arheologia credinței. Cercetări arheologice la bisericile bucureștene[10] închinat acestei vechi biserici, elaborat de Muzeul Municipiului București. Reproduc de pe pagina de titlu autorii: Gheorghe Mănucu-Adameșteanu, Constantin Pătuleanu, Dan D. Ionescu, Cezara Mucenic, Cosmin Dan Pîrvulescu, Ingrid Poll, Grina Mihaela Rafailă, Ana-Maia Velter și Camelia-Mirela Vintilă. Faptul mi-a prilejuit un articol separat în „Revista de lingvistică și cultură românească“.

Cu bucuria întîlnirii unor creștini care, desigur, mi se vor adăuga listei de noi prieteni, înalț o rugăciune de slavă Tatălui, Fiului și Sfîntului Duh!

București, 12 făurar 2025

NOTE:

[1] V. https://limbaromana.org/revista/gheorghe-ilie-berindei-un-pictor-comunicind-cu-dumnezeu/

[2] Așa cum a fost cules exemplul, este vorba despre o metaforă, nu despre o comparație. Redau, spre dumirire deplină versul din Scrisoarea II: Să le scrii, cum cere lumea, vro istorie pe apă?

[3] Am eliminat virgula întrucît cuvîntul e urmat de conjuncția „și“.

[4] Corectura mea.

[5] Virgulă omisă în text.

[6] În text e o eroare hazlie: „încalțe“!

[7] În text, eronat „hid“.

[8] În text, eronat „afinat“.

[9] V. https://limbaromana.org/revista/despre-francmasonerie/ Citatul l-am extras din op. cit., pp. 160-161.

[10] Apărut cu sprijinul finaiciar al Asociației Sin Fronteras la Editura Mistral Info Media și Editura Semne în 2011.