RUGA: SUFLETUL LUNCII POGĂNIȘULUI

 

Rezervația naturală Lunca Pogănișului este declarată arie protejată și reprezintă o zonă în bazinul râului Pogăniș acoperită cu stejari, jugaștri, frasini, carpeni. Aria protejează, prin Convenția de la Berna, o specie rară cunoscută sub numele de laleaua pestriță(fritillaria meleagris). Zona cuprinde comuna Sacoșu Turcesc, Tormac și Nițchidorf.

Atunci când sunt întrebată despre această zonă minunată mă cuprind emoțiile. Comuna Sacoșu Turcesc este locul de care sunt legată sufletește, e zona în care găsești oameni faini, peisaje minunate dar și un patrimoniu inestimabil pe care, cred eu, nu îl mai întâlnim în nici o altă zonă din Banatul de pustă. Am copilărit aici și îmi amintesc foarte bine momentele în care bunicii mă duceau să îmi arate unde  aveam pământul pe care ni-l luaseră comuniștii, priveliștea era de vis: un amestec de câmpie joasă cu porțiuni de câmpie înaltă iar în fundal puteam observa vârfurile munților Semenic, încărcate cu zăpadă, lucru pe care îl poți observa și astăzi până ce se sfârșește primăvara.

              Ruga este un obicei vechi al satelor bănățene, este o sărbătoare dedicată fiilor satului și este legată de hramul bisericii. În fiecare an, pe data de 20 iulie, de Sf. Ilie, este organizat acest eveniment la care participă  întreaga comunitate. Pe vremuri comunitatea organiza ruga. Cu foarte mult timp în urmă oamenii nu aveau bani, însă, din câte povestesc cei mai în vârstă, aveau ,,bucace” adică vindeau fiecare ce avea, din producția proprie și, cu banii încasați, plăteau muzica ce întreținea atmosfera. Mai târziu fiecare familie plătea o sumă iar câțiva tineri se implicau în organizare. Acum însă se implică autoritățile în organizare și nimic nu mai e la fel, nu mai simți același lucru pe care îl simțeai odinioară și nici nu se mai respectă valoarea ei.
Pomeneam anterior despre patrimoniul inestimabil care se regăsește aici – aproape fiecare familie a păstrat cel puțin un costum popular de la bunici, dar ele nu au fost scoase la lumină. Cum am ajuns să iubesc costumul popular, să mă dedic unor evenimente culturale, să mă implic în comunitate, să lucrez cu copiii și tinerii? Povestea este aceasta: într-o frumoasă vară, la rugămintea fiicei mele, am adunat mai mulți copii din sat și am organizat un mini spectacol de rugă. Iubesc să lucrez cu copiii, cu tinerii, de aceea mi-am ales și această meserie, cea de profesor.

Ruga începea devreme, după masa, și se sfârșea după miezul nopții dar nu se termina aici. Se cânta ,,marșul” și toată lumea mergea acasă să mănânce și să se schimbe iar după aproximativ o oră se întorceau la bal. Am uitat să menționez faptul că fiecare familie avea un număr de musafiri – era o laudă pentru noi să avem cât mai mulți. Musafirii veneau la prânz, la masă, după care ne însoțeau la ,,jioc”, adică la dans.

Ruga ținea două zile și, sincer, după ce se termina, deveneam nerăbdători să treacă foarte repede timpul și să vină cât mai repede următorul an. Ruga nu consta doar în acea distracție, ci și în faptul că trebuia să ne pregătim intens: ne cumpăram întotdeauna haine noi, aranjam exterioarele și interioarele caselor.

Inițiatoarea proiectului

Din păcate, pe an ce trece, aceste frumoase obiceiuri încep să se piardă, tinerii nu le cunosc îndeajuns, nu au fost obișnuiți cu ele deoarece nu s-a pus un accent deosebit pe acest lucru. Părinții nu au considerat necesară educația în spiritul acesta. Tinerii și copiii nu știu aproape nimic despre ce înseamnă cu adevărat dragostea pentru tradiții, pentru locul din care provin. Din dorința de a salva ceea ce a fost odată, am decis să mă implic; astfel, în anul 2010 am organizat cu copiii primul eveniment în cadrul rugii din sat cu

dansuri populare vechi, unde fiecare copil a îmbrăcat costumul popular, unii pentru

Ca să pot aduna cât mai mulți copii am fost în aproape fiecare casă din sat și am întrebat cine dorește să se implice astfel am reușit să adun circa 20 de copii. Împreună cu  o altă profesoară, doamna Dumitrescu, am repetat și am tot repetat, cu unii mai mult, cu alții mai puțin, până când au fost pregătiți să apară pe scenă. Cam o lună de zile au durat repetițiile. Copiii au fost extrem de încântați de tot ceea ce au realizat, totul a decurs minunat și am decis să nu ne oprim. Următorul an am introdus și teatrul în grai bănățean, implicarea a fost totală, copiii dând tot ceea ce era mai bun din ei. Aveam un dublu scop: unul era acela să îi determin să iubească tradițiile,

costumul popular, graiul și dansul specific zonei noastre, iar cel de-al doilea era să îi determin să își folosească timpul lor liber în mod constructiv. Deoarece nu există un loc destinat lor, tinerilor și copiilor, în care ei să își petreacă timpul, să socializeze într-un mediu adecvat, se adună în birtul din localitate. Un mediu nefavorabil, un mediu din care nu au ce învăța. Din cauza faptului că primarul comunei s-a opus tuturor lucrurilor pe care le-am realizat și se mai opune și acum, am decis să îmi înființez un ONG pe care l-am denumit simplu ,,Lunca Pogănișului”. Am fost încurajată, după reușita mini spectacolelor cu copiii din Sacoș, de către două minunate

doamne colecționare de costume din satul Berini să organizez și acolo ceea ce am organizat la Sacoș.

Colecționare de costume din satul Berini

Trebuie să recunosc că am primit un mare sprijin din partea acestor doamne, Dorina și Florica, dar și din partea comunității, care a recunoscut valoarea demersului inițiat de mine. Am trecut la o altă etapă, aceea de a organiza evenimente mai mari, astfel încât în 2015 ia ființă evenimentul ,,Mândru-i portu dân’ bătrâni”, un eveniment dedicat costumelor populare. În primul an a fost, ce-i drept, mai grea organizarea evenimentului, oamenii nu au fost obișnuiți să îmbrace costumul popular, unii nu l-au îmbrăcat deloc iar alții nu își mai aminteau când au făcut ultima dată acest lucru. Cu toate acestea, fiecare familie ce a participat la eveniment și-a pregătit cu mare grijă costumele, le-a spălat, apretat, călcat, astfel încât să se poată lăuda  fiecare cu ce deține. Am rămas uimită de varietatea de culori și modele extrem de frumoase și foarte vechi. Femeia din Banat a avut clar o imaginație foarte bogată, a fost harnică, iscusită, lăsându-ne ca moștenire toate aceste piese veritabile. Nu prea întâlnești același model, toate sunt diferite.

În modelele acelea regăsești parcă fiecare emoție a acelei femei ce l-a cusut; culoarea pe care a folosit-o a fost cu siguranță aleasă în funcție de starea ei, modelul de asemenea – fiecare ie parcă spune câte o poveste. În Banat, cel puțin în ultimii 100 de ani, țesătura pe care era cusut modelul era extrem de fină, nu era deloc ușor să coși pe acest material care se numește ,,grenadină” . Nu era ușor nici să îmbraci întregul

costum. Costumul feminin are în componența sa mai multe piese: ,,spășelul” este ia care se îmbracă prima dată, urmează ,,poalele strâmce” , un fel de jupon cu o bordură brodată sau croșetată numită ,,șicmă”, apoi peste acestea erau așezate ,,poalele larji” având 3/4 m lățime. Poalele se strâng în jurul mijlocului foarte tare astfel încât să nu le pierzi. Când eram copil îmbrăcam des costumul popular deoarece în calitate de ,,giveriță” – domnișoară de onoare, era musai să îl porți. Bunica mă urca întotdeauna pe un scaun astfel încât să mă poată ,,încinje” cât mai bine, era foarte important acest lucru. Peste poale era aranjată cu grijă ,,cotrânța”, una în față și alta în spate și nici una nu avea voie să depășească lungimea poalelor; iar la sfârșit mă ,,încinjea” cu ,,brășira” sau brâul.

Dorința mea este aceea de a înființa un muzeu în cadrul căruia aș dori să organizez diferite ateliere de cusut, ca să reușim să reproducem împreună vechi modele sau chiar să creăm altele noi.  Ateliere de gătit cu mâncare tradițională specifică zonei noastre, o școală de dansuri populare, cercuri literare, toate acestea doresc să le organizez acolo. Doresc să aduc cât mai mulți tineri aproape de tradiții, de meșteșuguri, doresc să schimb imaginea pe care o are acum această comună.

  Acesta este visul meu.