Avram Iancu – 200 de ani de la naștere

De | 2024-09-22T20:06:34+00:00 22 septembrie 2024|

În acest an, toți cei care simțim românește, îl omagiem la împlinirea a 200 de ani de la naștere, pe Avram Iancu, erou și martir al Revoluției de la 1848-1849, ca pe una dintre cele mai luminoase, verticale și memorabile figuri ale istoriei noastre. În materialul de mai jos, am prezentat sub o formă mai mult sau mai puțin literară, unele date istorice legate în special de nașterea și copilăria eroului, primii săi ani de școală, plecarea sa mai departe de casă, la Zlatna, pentru a-și continua studiile, credința moților și a lui Avram Iancu, cum că ei sunt „nepoții lui Horea” și trebuie să continue lupta pentru drepturi a iobagilor moți, evenimente premergătoare revoluției și pregătirea Adunării de la Blaj și de asemenea, momentul în care Avram Iancu este urmărit de honvezi pentru a fi prins și se ascunde timp de câteva săptămâni într-o grotă aflată la izvoarele Crișului Alb. Sunt doar câteva creionări a unor prime etape din viața eroului Avram Iancu, însă definitorii pentru formarea sa ca mare conducător și strateg al Revoluției din anii 1848-1849.

Avram Iancu (1824-1872)
„Erou al naţiunii române”

De | 2024-06-18T18:59:52+00:00 18 iunie 2024|

Se împlinesc anul acesta două sute de ani de la nașterea lui Avram Iancu. Legea Nr. 230 din 17 noiembrie 2016 prevede: „Pentru cinstirea memoriei lui Avram Iancu (1824-1872), considerat cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania, cu merite excepţionale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale pe teritoriul strămoşesc, fostul conducător al revoluţiei române din 1848-1849 din Transilvania este declarat «Erou al Naţiunii Române»”. Avram Iancu împreună cu Vasile Nicula Urs, zis Horea (1731-1785), alături de Tudor Vladimirescu în Muntenia au pus bazele statului român modern.

Imaginea lui Avram Iancu (1824-1872) în memorialistica revoluționară

De | 2022-12-16T22:27:43+00:00 16 decembrie 2022|

Încă din timpul revoluției pașoptiste Avram Iancu a fost marea și inegalabila personalitate, omul care a întruchipat aspirațiile națiunii române din Transilvania. În scurt timp din conducător al moților a ajuns să fie eroul națiunii și chiar un personaj legendar. Până în prezent, la 150 de ani de la moartea sa, Avram Iancu rămâne cel mai de seamă dintre conducătorii pașopțiști, personalitate exemplară care prin elocința sa a dinamizat conștiința mulțimilor. Publicistica vremii este pur și simplu invadată de articole consacrate lui Avram Iancu și Revoluției de la 1848-1849.