Durerea provocată de dispariţia prin moarte a unui membru al comunităţii nu poate fi atenuată decât prin încercarea de a face o legătură între lumea de aici şi cea de dincolo în cadru unui ceremonial funerar. Această legătură se stabileşte printr-un cântec ritual funerar, ca dialog cu cosmosul, reprezentat prin zorile personificate, cărora li se cere aici, oprirea timpului până ce se vor găti cele necesare pentru călătoria mortului.
Povestea a început cu adevărat când am văzut fotografiile scoase din ramă, adnotate pe verso și cu povestea încă ”vie” în amintirea urmașilor. Astfel povestea a coborât din fotografie spre noi, imaginile și oamenii surprinși de hârtia îngălbenită și-au spus povestea iar noi am relatat-o prin intermediul tehnologiei actuale într-un limbaj artistic contemporan.
În cele trei decenii de activitate Sânzienele au participat la festivaluri folclorice în ţară şi străinătate, la spectacole artistice alături de nume consacrate ale folclorului românesc, precum şi la filmări ale televiziunilor naţionale şi locale, filmări ce au avut ca specific promovarea cântecului tradiţional.
Prezentul material este realizat în baza următoarei lucrări publicate în două volume: Martin Roos, Maria Radna. Ein Wallfahrtsort im Südosten Europas, Regensburg, Schnell & Steiner Verlag, 1998/ 2004 [Maria Radna. Un loc de pelerinaj în Sud-Estul Europei]. În cuprinsul celor două volume cititorul interesat găsește informații detaliate, iar cercetătorul o bogată listă bibliografică de specialitate.
Literatura dialectală reprezintă, de circa 125 de ani, o latură de specificitate a Banatului – provincie care crede cu făloşenie în valorile sale. Există azi o producţie abundentă de creaţii (poezie, proză, teatru, cărţi, emisiuni radio etc.). Intre valorile autentice ale acestei literaturi se înscrie opera lui Victor Vlad Delamarina, despre care a scris cel dintîi Titu Maiorescu. Autorul analizează mai ales poezia Ăl mai tare om din lume, considerată o capodoperă, reprezentativă pentru caracterizarea Banatului.
“..eu dzîc aşa, cum spunea G Ţepelea dar şi Târbăţiu în ”Zorile Banatului”, Zâua la coarnele plugului şi noapcea cu creionul în mână!!!. Asta o fost Şcoala noastră, truda fizică, îngemănată cu cea intelectuală. Doi oameni în unu’, ori chiar şî trei: primul om este al pământului. Al doilea om, cel spiritual. Spiritul se naşte, dar dacă nu are partea intelectuală, atunci rămâne doar om al pământului, cu harul lăsat de la Dumnezeu. Truda intelectuală te ridică deasupra. Al treilea om, din noi, este cel naţional. Spiritul naţional ţine cont de fiecare naţiune, de fiecare familie, de fiecare om. Noi, ţăranii condeieri avem rădăcina, dar ne trebuie oltoana. Mâna, care face acest lucru, umană sau divină…ne-a adus pe noi, nişte ţărani să fim ce suntem azi. Pe parcursul unui veac, de când existăm s-au produs multe schimbări. Rezultatul îl vedeţi Dumneavoastră singuri!”