Batista, element etnografico-folcloric gorjenesc

De | 2020-12-21T16:25:14+00:00 21 decembrie 2020|

Dacă preocuparea şi realizarea estetică relevă pregnant un rafinat simţ artistic, utilizarea batistei reuşeşte să evidenţieze un bogat conţinut de stări psihice şi relaţii umane. Ca anexă a portului, prezenţa batistei cu colţul ei înflorit răsfrânt peste chimir, peste brâul lat sau peste brăcirile femeii, este semnul gătelii pentru petrecere şi sărbătoare, după cum peşchirul, numai la bărbat, răsfrânt în acelaşi fel, este semnul pregătirii pentru munci: în toiul arşiţei de vară flutură, în aspra încadrare a muncii, sub pălărie.