Kafka abordează fundamentala temă a fericirii printr-un paradox: „Ce sinucidere poate fi fericirea”. Castelul e, de fapt, un tratat de nefericire. Într-o lume fără Dumnezeu, hîrtiile stăpînesc oamenii, care ajung să le poarte în spate. În locul vieţii, ei îşi asumă aparenţa, formalismul, formele fără fond.
Miorița este un poem, nu o „baladă păstorească“. Comentariile recente (Theodor Codreanu, Sergiu Ciocârlan) m-au determinat să reiau și să actualizez eseul meu din 2005 (din volumul Perspective critice). Motivele poetice principale sînt coborîrea turmelor (etapă de toamnă a transhumanței), complotul, premoniţia primejdiei (cu motivele secundare apusul soarelui, negrul zăvoi), „testamentul” ciobanului (incluzînd îngroparea în dosul stînii, fluieraşele de fag / os / soc, bocetul cîntec al vîntului secondat de cel al oilor, steaua căzătoare, nunta ţărănească – amănuntele naşi, preoţi, nuntaşi, lăutari, făclii fiind comune oraţiilor –, căutarea măicuţei, portretul bătrînei şi al feciorului „nelumit“, a lumii mireasă/crăiasă). Analiza temelor și a motivelor poemului în varianta Alecsandri, care este cea mai cunoscută, duce la concluzia că nunta din Miorița trebuie să prevaleze morţii, după cum Învierea este covîrşitoare ca importanţă faţă de crucificarea Mîntuitorului. Integrarea cosmică pe orizontală şi pe verticală este firească, armonioasă, plină de cîntece şi de lumină. Numeroși creatori culți au fost influențați de această creație folclorică reprezentativă românească: Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Nicolae Labiș, Horia Lovinescu, Tiberiu Brediceanu, Paul Constantinescu.
Mărturisitorul de care vă temeți. Un roman care demască actualitatea bîntuită de înrobiri de tot felul de Sergiu Ciocârlan este întemeiat pe biografia părintelui Gheorghe Calciu. Temele romanului – curajul, credința, suferința, educația, lupta cu păcatul, sfințenia – sînt etern pilduitoare; de aceea romanul este recomandabil tuturor, dar în primul rînd tinerilor, elevi și studenți, viitorii intelectuali ai României.
Medicina iubirii își propune vindecarea omului ca făptură creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Omul este logosul creat – expresie a raţiunii divine a facerii sale şi deci a scopului pentru care a fost creat ca un hristos virtual. Sfinţii Părinţi consideră că logosul omului e chipul lui Dumnezeu din om după modelul divin al Logosului. În lipsa lui Dumnezeu, Medicina e fără Iubire: Locul divinităţii e ocupat de tehnologiile avansate iar locul omului, de omul-cobai.