Articolul prezintă obiceiurile legate de mersul la șezătoare, pețit și nuntă din satul Morlaca, aflat la poalele munților Apuseni. A pornit de la interviuri cu locanici care își amintesc de satul de altădată, realizate în anul 2021 și face parte dintr-o culegere de memorii și folclor, publicată în anul 2022, care dorește să surprindă satul românesc la sfârșit de mileniu.
Tradițiile românilor sunt comori ce nu ar trebui uitate sau părăsite si nici schimbate cu alte obiceiuri importate din alte țări. Ele sunt ale noastre, ne caracterizează, ne definesc și prin ele ne simțim mai bogați, mai aleși, mai altfel decât alții.
Şi satul Răchiţele a avut şi are datini, obiceiuri, tradiţii, care, din păcate, odată cu migrarea tinerilor spre oraş, şi-au pierdut din intensitate şi trăirea emoţională. Se fac eforturi considerabile de către persoane dedicate acestor cauze de păstrare a portului, dansurilor, arhitecturii, obiectelor și a tot ce înseamna tradiție populară românească.
Satul Miroslovești din județul Iași, s-a constituit ca așezare într-un areal geografic din avalul râului Moldova, cu o largă deschidere spre Masivul Ceahlău. Comunitatea satului, alcătuită dominant din agricultori și mici meseriași, manifestă un atașament deosebit pentru istoria locală, contextualizată istoriei regionale și naționale – efect al dedicației slujitorilor școlii, parte din ei autorii primei monografii a localității, apărută în două ediții. Localnicii păstrează încă elemente ale tradiției locale, organizează din când în când Șezătoarea și asigură permanență punerii în scenă a formațiilor folclorice specifice Anului Nou. Preotul și Consiliul Parohial asigură custodia unei Biserici de lemn din 1756, declarată monument istoric. Deși comunitatea e relativ îmbătrânită, parte din tineretul satului lucrând în străinătate, cei de acasă asigură satului continuitate în dezvoltare.
În Țara Silvaniei s-a pornit un proiect itinerant, care adună o dată pe lună femeile la o șezătoare cultural-creativă. Mereu în alt loc. Pentru Fundația Agapis din Sălaj e un pretext de socializare cu folos, descoperire a comunităților-oaze de rezistență la uniformizarea globală, prilej de împărtășit cunoștințe despre tehnici de cusut vechi, de eradicare colectivă a kitchului și plasticului din îmbrăcăminte și mâncare, prilej de a face exerciții de generozitate. Astăzi, grație proiectului pledoarie pentru consumul de produs romanesc, Colțul Românesc, vă purtăm cu noi la prima șezătoare dintr-un ciclu natural de redescoperire, conservare și reeditare a acestui obicei specific româncelor harnice și înțelepte.
În Țara Lăpușului în Suciu de Jos, se făceau șezători. Și noi acuma ne-am înțăles mai multe fete, femei mai tinere și mai bătânesă să facem șezătoare. Ne-am dus la badea Dionisie Petrii, ceterașu satului să ne lase în șezătoare. Când de lucru ne-am apucat, bărbații în casă o intrat. Am tors și ne-am veselit până dimineață când o cântat cocoșii, pă la patru.